Titlul se poate decide în această lună!** Cine intră în luna păcălelilor?
Primele patru etape ale sezonului de primăvară din Liga I
confirmă supremația primelor clasate, Oțelul și Poli Timișoara.
Cele două și-au mărit avansul față de urmăritoare, în timp ce
Steaua, cu un singur punct în două meciuri pe teren propriu, își
joacă tot sezonul acum, în Banat. Vaslui pare singura echipă
capabilă să mai apară în lupta pentru titlu, Rapid s-a prăbușit, în
timp ce Dinamo, Mediaș și Steaua au, dintre primele șapte clasate,
cel mai greu program.
Steaua își va clarifica situația din acest sezon la Timișoara.
Primele patru etape au fost un dezastru pentru roș-albaștri, care
au plecat în cursa de urmărire a primelor clasate cu un handicap de
cinci puncte (față de Timișoara) și 10 puncte (față de Oțelul),
pentru a se trezi, într-un răstimp atât de scurt, că distanța s-a
mărit la 10, respectiv 12 puncte. Mai mult, egalul din Ghencea, cu
Vaslui, face aproape imposibilă și clasarea pe locul trei la final.
Moldovenii au acum patru puncte avans (față de două, câte erau la
reluarea competiției), iar în etapa aceasta au un meci ușor acasă,
cu Urziceni. Pentru ca distanța față de primele trei clasate să nu
crească și mai mult, Steaua ar trebui să bată la Timișoara.
Locul
trei = doar un tur preliminar în Europa League
Poli e însă printre puținele echipe neînvinse din Europa și
singura din Liga I care a obținut punctaj maxim în sezonul de
primăvară, cu un golaveraj substanțial: 11-2. În cursa nebună de
urmărire declanșată pentru a prinde liderul, Poli nu-și permite
nici măcar remiză cu Steaua.
În ceea ce privește trupa lui Sorin Cârțu, locul trei (ultimul
obiectiv cât de cât realizabil) nu e doar o chestiune de orgoliu.
Steaua poate intra direct în ultimul tur preliminar dinaintea
grupelor Europa League doar dacă ia Cupa României sau bronzul
campionatului.
Clasament la 25
februarie
1. Oțelul 18 12 3 3 23-14 39
2. Timișoara 18 8 10 0 30-21 34
3. Vaslui 18 9 5 4 25-18 32
4. Rapid 18 8 6 4 28-12 30
5. Mediaș 18 8 6 4 23-16 30
6. Dinamo 18 8 5 5 40-31 29
7. Steaua 18 8 5 5 25-16 29
Clasament la 21
martie
1. Oțelul 22 15 3 4 30-15 48 (9)
2. Timișoara 22 12 10 0 41-23 46 (12)
3. Vaslui 22 11 7 4 31-20 40 (8)
4. Dinamo 22 10 7 5 47-34 37 (8)
5. Mediaș 22 10 7 5 27-19 37 (7)
6. Steaua 22 10 6 6 28-20 36 (7)
7. Rapid 22 9 7 6 31-16 34 (4)
„Mai sunt 12 etape și vom păstra ritmul actual până la
finalul sezonului”, Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul.
„Noi, dacă batem Galațiul și Timișoara, putem spune că
suntem campioni. Practic, partida cu Oțelul este decisivă” Adrian
Porumboiu, patron FC Vaslui
Oțelul – cu Brașov (deplasare), Vaslui (acasă),
Urziceni
(d), Steaua (d), Dinamo (a), Bistrița
(d), Mediaș (a), CFR
(d), Craiova (a), Brănești (d),
Timișoara (a), Astra
(d)
Poli – Steaua
(a), Astra (a), Sportul (d), Pandurii
(a), Rapid (d),
Tg. Mureș (a), „U” Cluj
(d), Brașov (a), Vaslui
(d), Urziceni
(d), Oțelul (d), Dinamo
(a)
Vaslui – Urziceni
(a), Dinamo (a), Bistrița (d), Mediaș
(a), CFR (d),
Craiova (a), Brănești
(d), Timișoara (a),
Astra (d), Sportul (a),
Pandurii (d)
Dinamo – „U” Cluj (d), Brașov (a), Vaslui (d), Urziceni (a), Oțelul (d), Steaua (d),
Bistrița (a),
Mediaș (d), CFR (a),
Craiova (d), Brănești
(a), Timișoara (d)
Gaz Metan – Rapid
(d), Tg. Mureș (a), „U” Cluj (d), Brașov
(a), Vaslui (d),
Urziceni (a),
Oțelul (d), Dinamo (a),
Bistrița (d), Steaua (a), CFR
(a), Craiova (d)
Steaua – Timișoara
(d), Urziceni (a), Astra (d),
Oțelul (a),
Sportul (d),
Dinamo (a), Pandurii
(d), Bistrița (a),
Rapid (a), Mediaș (d),
Tg. Mureș (a),
CFR
(d)
Rapid – Mediaș (a), CFR (d), Craiova (a), Brănești (d),
Timișoara (a), Astra
(d), Sportul (a),
Pandurii (d), Steaua
(d), Tg. Mureș
(a), „U” Cluj (d), Brașov (a)
Legendă: culoarea
roșie – meciuri grele, culoarea neagră
-meciuri obișnuite, culoarea albastră – meciuri
ușoare
Dinamo
arbitrează bătălia
În ultima etapă, roș-albii merg pe Bega, unde pot sta, o dată în
plus, între bănățeni și fericirea acestora. Rivalitatea dintre cele
două echipe izvorăște încă din 1987, când timișorenii au fost
retrogradați din cauza jocurilor de culise ale dinamoviștilor
La prima vedere, dintre primele șapte clasate ale Ligii I în
acest moment, Dinamo, Mediaș și Steaua par să aibă cel mai greu
program până la finalul campionatului. Fiecare dintre cele trei are
câte șase meciuri de mare dificultate în ultimele 11 etape.
Echipele enumerate mai sus au anumite caracteristici specifice.
Despre Dinamo se spune, mai pe față sau mai ferit, că sprijină
Oțelul în tentativa de a cuceri titlul. Roș-albii vor avea, cel mai
probabil, ocazia să decidă campioana în penultima etapă, când joacă
la Timișoara. E puțin probabil, după cum stau acum lucrurile, că
dinamoviștii vor pierde preliminariile cupelor europene.
Mediaș este o echipă surpriză. Se știu puține lucruri despre
ardeleni, care nu impresionează, dar au ajuns la un grad de
coeziune care poate produce rezultate neașteptate. Pentru Gaz
Metan, clasarea între primele cinci formații la final rămâne,
totuși, puțin credibilă.
Steaua are în această lună, pe lângă cele opt etape de Liga I,
și un joc în semifinalele Cupei României. Privind programul Ligii
I, observăm că roș-albaștrii au în aprilie trei partide ușoare și
alte trei grele. Pare un program dificil.
La polul opus stau Vaslui și Rapid, cu doar trei partide foarte
grele. Privind programul adversarelor și pe cel al oamenilor lui
Porumboiu, se poate lesne observa că aceștia sunt clar avantajați.
Nu numai că au mai puține meciuri cu grad mare de dificultate, dar
și dozarea întâlnirilor dificile este echilibrată. În luna de foc
aprilie, Vaslui are doar două partide complicate, cu Dinamo și
CFR.
Poli,
marea răfuială
Despre Rapid sunt puține de spus. Programul e lejer, dar
giuleștenii au făcut implozie. Echipa lui Șumudică se arată, în
această clipă, grupul cel mai periclitat să rămână, din nou, în
afara cupelor europene.
Dintre Oțelul și Timișoara, gălățenii par în avantaj. Au doar patru
jocuri cu grad mare de dificultate, față de cele cinci ale
timișorenilor. Într-un calcul extrem, își permit ca, până în
penultima etapă, să piardă cu patru puncte mai mult decât
bănățenii, pentru că o victorie în meciul direct din etapa 33,
programat la Galați, i-ar readuce pe primul loc. Pe de altă parte,
Poli joacă doar două dintre cele cinci jocuri grele în această
lună, când programul e foarte dens. Oțelul are, în acest interval,
trei derby-uri, la care se adaugă meciul cu Dinamo, reacția
roș-albilor fiind, în acest moment, greu de anticipat.
Timișoara are și alte atuuri: pare cea mai în formă echipă din
Liga I și are alte cinci jocuri (pe lângă cele dificile) care n-ar
trebui să-i pună probleme.
Soarta face, și de data aceasta, ca timișorenii să aibă mari
șanse de a da bătălia finală cu marii lor rivali, dinamoviștii.
Pentru Poli, câștigarea primului titlu din istorie în fața
eternilor inamici de la Dinamo ar da acestei performanțe o aură
legendară. La rândul lor, roș-albii ar avea ocazia, dacă de
rezultatul meciului va depinde soarta titlului, să le mai dea o
lovitură bănățenilor, pe care legenda spune că i-au retrogradat în
1987 prin jocuri de culise
„După părerea mea, lupta pentru titlu se va da între
Oțelul și Poli. Poate Vaslui mai are o șansă, dar va fi foarte greu
să intervină în această luptă”, Dumitru Dragomir, președinte
LPF
Opt etape în
aprilie!
Etapa 23: 1-3 aprilie
Etapa 24: 5-7 aprilie
Etapa 25: 9-11 aprilie
Etapa 26: 12-14 aprilie
Etapa 27: 16-18 aprilie
Etapa 28: 23 aprilie
Etapa 29: 26-28 aprilie
Etapa 30: 29 aprilie-1 mai