Titular de ziua lui!

Internaționalul a fost folosit pe postul de închizător și a avut
o evoluție apreciată

Înfrângerea suferită de Rapid etapa trecută pe teren propriu în
fața lui CFR Cluj l-a pus pe gânduri pe Viorel Hizo care a pregătit
derby-ul cu Steaua în cel mai mic amănunt. Și, chiar dacă nu se
preconizau schimbări în primul unsprezece, a efectuat câteva
modificări în prima echipă.

Dacă titularizarea lui Mircea Bornescu între buturile giuleștenilor
era așteptată, Hizo nu s-a mulțumit cu atât, aruncând în teren alți
doi jucători. Mai întâi, tehnicianul a renunțat să-l mai
folosească pe Iencsi în linia de fund, titularizându-l pe Ricardo
Fernandes, cel care a revenit în teren. Mutarea surpirză a survenit
însă la mijloc, acolo de unde Hizo l-a scos pe slovenul Matic și
l-a introdus pe Marius Constantin, fundașul care nu mai jucase
niciun minut în tricoul alb-vișiniu din etapa a șaptea de la meciul
câștigat de Rapid cu Universitatea Craiova. Atunci, Constantin a
fost introdus în minutul 37 pentru a-l înlocui pe accidentatul
Iordache, dar a fost schimbat la pauză, reproșându-i-se ambele
goluri primite de Rapid de la intrarea lui în teren. Erorile comise
atunci, a readus în prim-plan conflictul dintre fundaș și
suporteri, cei care i-au reproșat și alte greșeli.

Schimbare în
bine

Reprofilarea de care a avut parte jucătorul se pare că i-a prins
foarte bine. Cu o atitudine complet schimbată, cu ceva kilograme în
minus, dar mai ales cu o dorință vizibilă de revanșă, Marius
Constantin a avut o evoluție foarte bună alterând intervențiile
sigure din defensivă cu urcările periculoase în atac. Surse din
cadrul clubului susțin că, dacă se va menține pe această linie,
apărătorul va fi din nou selecționat de Răzvan Lucescu la
națională.

Publicat: 26 10. 2009, 09:33
Actualizat: 26 10. 2009, 09:34