Chiar dacă Gigi Becali a declarat că Basarab Panduru va fi următorul tehnician al Stelei, noul manager sportiv al grupării din Ghencea spune că nu vânează acest post și că Bergodi nu are de ce să își facă probleme, pentru că nu există niciun fel de presiune.
Noul oficial al „roș-albaștrilor” a mai declarat că va avea o discuție lămuritoare cu tehnicianul italian în acest sens.
„Gigi m-a sunat, mi-a propus și i-am spus un singur lucru: că vreau să vorbesc cu Bergodi, însă abia luni, pentru că acum am meci. Toată lumea a speculat că mă duc cu sula-n coastele lui Bergodi, să-l dau afară și să fiu eu antrenor. Eu sunt trecut prin asta, am avut anumiți oameni pe care nu-i simțeam alături de mine. Eu nu am vorbit cu Bergodi încă, decât cu Rossi. Nu vreau să ma bag peste nimeni, stabilim ce avem de făcut luni”, a spus Basarab Panduru la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER