Toată Moldova s-a conectat la orășelul din inima sa! **Ziua recoltei. La fotbal

„Tot Vasluiul e galben-verde și-n victoria noastră
crede!”.
Mesaj simplu și ușor stângaci ca de școlar
emoționat în fața unui mare examen. Culorile vii, afișate cu
ajutorul unor folii strălucitoare și a tricourilor împărțite la
intrarea în stadion.

Meci-sărbătoare pentru un micuț oraș pierdut printre dealurile
cu pante line din inima Moldovei. Și acolo verdele crud și galbenul
florilor de câmp par pregătite pentru meci. Prea mult poezie?
Stadionul e plin de oameni pătimași cu stegulețe și „acșent”:
„Ia-lă-i” si, pardon, se aude la intervale
regulate. La zero se mai ridică un cetățean revoltat „Da și
i-o făcut, hăi?!”.

„Noroc,
maică!”

Să lăsăm ironiile. Un orășel de plus minus 80.000 de oameni s-a
trezit pus în fața unui meci cât un titlu și s-a conectat fără
rezerve la marele eveniment. Zece la sută dintre localnici au fost
privolegiați și au făcut rost de bilete la meci. Restul au ținut
pumnii. Scene atipice la Hotel Racova înainte de plecarea echipei
spre stadion cu bătrâne cu basmale uitând de pensii prea mici și
griji prea mari: „Să aveți noroc maică și să luați
campionatul!”.

Moft și apoi ambiție a lui Porumboiu, fotbalul începe să fie
luat în serios într-un loc în care s-a dezvoltat mai ceva ca
porumbul într-un an cu ploaie și soare exact cât trebuie. Ieri, a
fost sărbătoare. Una cum nici la ziua recoltei nu vezi.

Publicat: 05 05. 2011, 20:35
Actualizat: 05 05. 2011, 20:36