‘Toată țara l-a văzut pe Niculae! Observatorul ce făcea,căuta pixul?’
Gesturile obscene ale lui Marius Niculae din meciul cu Unirea au rămas nepedpsite pentru moment. Comisia de Disciplină a amânat judecarea cazului, așa că `Săgeată` poate evolua contra Brașovului. Meme Stoica nu înțelege de ce s-a luat o astfel de măsură, în condițiile în care probele erau cât se poate de incriminatorii.
„Nu înțeleg de ce nu a fost suspendat Marius Niculae, probabil se gândeau că nu îl vor lăsa să joace în vacanță. L-a văzut un stadion întreg, toată țara la televizor, media a redat incidentul, este inadmisibil să nu se ia măsuri disciplinare. Observatorul ce făcea? Își căuta pixul, umbla aiurea?„, a spus Stoica la conferința de presă.
Privind retrospectiv, managerul Unirii și-a amintit de o altă decizie ciudată a Comisiei, care i-a suspendat pentru un singur meci pe Kone și Tamaș, după altercația din meciul direct: „La ce să mă aștept de la o Comisie care suspendă pentru o singură etapă doi fotbaliști care se strâng de gât ca wrestlerii. Cum să nu îi suspectez de rea-voință„