Toate eforturile lui Gigi Becali, anulate de EL:** „Au fost aduși jucători în mod HAOTIC! Nu l-aș scoate pe Nikolic pentru a-i face loc lui Wesley”
Gigi Becali se laudă cu o campanie de achiziții fără seamăn la vreo altă echipă din Liga I, însă infuzia masivă de jucători făcută de acesta la Steaua nu este văzută cu ochi buni de omul cu cele mai mari succese din istoria clubului roș-albastru. Emerich Ienei spune că transferurile din acest mercato au fost făcute „pompieristic” și nu pot ajuta imediat la îmbunătățirea jocului echipei.
„Părerea mea este că transferurile făcute de Steaua în această iarnă sunt cam haotice. Se creează concurență inutilă pe niște posturi care erau deja acoperite. Steaua avea nevoie de întăriri pe flancul drept, poate și în centru, jucătorii aduși nu cred că sunt cei potriviți.
Nu știu dacă este nevoie de Wesley, neapărat. Pe acest post există deja Nikolic, care este tânăr, are putere, viteză, mobilitate, tehnică, deci echipa este acoperită. Dar, se poate face și acest sacrificiu, aducerea lui Wesley, dacă se dorește cucerirea campionatului. Eunu l-aș scoate pe Nikolic din primul 11 ca să-l aduc pe Wesley, muntenegreanul se pliază foarte bine pe jocul Stelei” a spus Ienei la Fanatik Show, pe DigiSport.