Toate femeile să vină pe Dinamo!** „Câinii” vor să preia modelul turc de la Fenerbahce: un stadion plin de femei și copii
Președintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, este convins de faptul că echipa sa merită să primească sancțiunea de a juca un număr de meciuri cu porțile închise în urma incidentelor din tribune de la meciul cu Rapid, considerate premeditate de către conducerea „câinilor”. Totodată, șeful „câinilor” spune că ia în calcul și o schimbare a pedepsei în permiterea accesului doar pentru femei și copii, după modelul turcilor de la Fenerbahce.
„Vom avea un număr de două sau patru jocuri fără spectatori sau pe care le vom disputa la distanță de București, plus o sancțiune pecuniară. Noi așteptăm toate documentele care ne sunt puse la dispoziție după ședința Comisiei de Disciplină, apoi procedurile în derulare la Jandarmerie și la Poliție. Acestea vor analiza premeditarea cu care a fost pregătită până la urmă manifestarea suporterilor la meciul cu Rapid.
Scopul a fost, în mod evident, întreruperea meciului și pierderea jocului cu 0-3 la ‘masa verde’. Există și posibilitatea rezilierii contractului cu firma de pază pe viitor. Au fost 3 filtre de jandarmi la jocul cu Rapid, e clar că materialele pirotehnice respective au fost introduse înainte de meci. Ne gândim să cerem convertirea acestei sancțiuni în acceptarea doar a femeilor și a copiilor pe stadion”, a spus Nicolae Badea la Fanatik Show, pe DigiSport.
41.663 de femei și copii sub 12 ani au venit pe Sukru Saracoglu pentru a susține pe Fenerbahce la meciul de cupă cu Manisaspor. Acest lucru s-a întâmplat după ce clubul din Turcia a interzis accesul bărbaților și copiilor peste 12 ani la meciurile de pe teren propriu ale lui echipei, după scandalul de la meciul amical cu Șahtior.