Todoran vine la Dinamo!** „Câine” în suflet, acum și în acte!
Dinamo nu se dezminte: anunță drept plan de viitor reconstrucția
echipei cu fotbaliști tineri, de perspectivă, dar în același timp
s-a înțeles cu fotbalistul Unirii Urziceni, Dinu Todoran (32 de
ani).
Pentru cei care îl cunosc pe mijlocaș, transferul la Dinamo nu e
deloc o surpriză! Iar motivația celor din „Groapă” în momentul în
care l-au contactat a constat în experiența acestuia (300 de
meciuri în Liga I), dar mai ales în salariul deloc mare (90.000 de
euro) pe care îl cere!
Șefii sunt convinși că mijlocașul, campion acum două sezoane cu
ialomițenii, poate fi de ajutor echipei. Prin două lucruri.
Experiența sa și polivalența pe teren, Todoran putând juca pe banda
dreaptă a liniei mediane, dar și în centrul acesteia. Fostul
jucător al Petrolului și al Astrei Ploiești este responsabil în
timpul meciului cu urcările în profunzime, având o tehnică bună și
o viziune de joc de același nivel. La acestea se adaugă salariul
mic pe care îl cere, dar și povestea atașamentului său față de
culorile alb-roșii!
Botezat
Dinu, de la Dinamo și Cornel Dinu
Todoran este cunoscut drept un fan autodeclarat al lui Dinamo,
fiind în fapt monitorizat de „câini” încă de pe vremea când evolua
la Petrolul. De altfel, tatăl său i-a ales prenumele Dinu din două
motive: numele Dinu e cel mai apropiat de cel al echipei sale de
suflet, Dinamo, și în același timp e numele fostului căpitan
dinamovist, „uriașul” Cornel Dinu, cel pe care tatăl lui Todoran
l-a idolatrizat în tinerețe.
Doi
ani în”Groapă”
Acesta este cumulul de factori pentru care Todoran va deveni cel
de-al doilea transfer al sezonului la Dinamo, după fundașul Raul
Crișan, fostul coleg al lui Florin Gardoș.
Mai urmează doar ca mijlocașul să se înțeleagă astăzi pe cale
amiabilă cu Unirea pentru a deveni liber de contract, urmând să
renunțe la o sumă de bani pentru acest lucru. Apoi să semneze
înțelegerea cu Dinamo ce va fi valabilă două sezoane.
Saluta
mereu galeria „câinilor”
Atașamentul lui Dinu Todoran față de echipa din „Ștefan cel Mare”
nu este nou. Atunci când evolua la Petrolul Ploiești, viitorul
jucător al roș-albilor nu ezita niciodată să salute galeria
dinamovistă înainte și după meciurile directe, indiferent de scorul
de pe tabelă. Momentul s-a petrecut fără excepție în aplauzele la
scenă deschisă ale ultrașilor dinamoviști, vizibil încântați de
fiecare dată de apartenența alb-roșie a fostului adversar.
Poate
juca în locul lui ousmane N’Doye sau al lui Gabi
Torje
Polivalența lui Todoran poate oferi mai multe răspunsuri în
privința utilității transferului acestuia pentru echipa lui Ioan
Andone. Mijlocașul poate fi o soluție în cazul transferului lui
Gabriel Torje, pe banda dreaptă a liniei de mijloc. Dar randamentul
cel mai bun îl are în centrul liniei mediane, fiind un mijlocaș
central clasic. Exact pe profilul lui Ousmane N’Doye, fotbalist ce
va pleca aproape sigur de la echipă.
Indulgent
cu Steaua, patru goluri cu Dinamo
Dinamovist în afara terenului, Dinu Todoran nu a avut deloc milă cu
roș-albii pe teren. O spun cifrele. Mijlocașul a înscris împotriva
„câinilor” de patru ori, cifră la care se adaugă și un autogol. Mai
mult, împotriva Stelei, rivala istorică a următoarei sale echipe,
fotbalistul are în palmares o singură reușită, ce datează din
sezonul 2003-2004.
1 meci a evoluat
Dinu Todoran în Liga Campionilor, în deplasare, cu VfB Stuttgart
(1-3)
22 de partide a
bifat Dinu Todoran în anul în care Unirea a câștigat campionatul,
înscriind de două ori
300 de prezențe
a bifat Dinu Todoran în Liga I, prag atins în chiar ultima etapă a
acestui an, la Unirea – Pandurii 1-1
S-au
reprofilat: joacă tenis!
Dacă la fotbal lucrurile nu merg cum ar trebui, mai ales că după 18
etape sunt abia pe locul 6 în Liga I, „câinii” s-au reprofilat.
Profitând de pauza de campionat grăbită de vremea neprielnică,
ieri, Ioan Andone le-a dat liber fotbaliștilor la antrenament. După
câteva ture de teren, pentru încălzire, dinamoviștii s-au răspândit
în mai multe grupuri pe pista de atletism a stadionului din
„Groapă”, au încropit mai multe terenuri de fotbal-tenis și au dat
drumul la joacă. La relaxare a participat și Ioan Andone, căruia i
s-a alăturat și managerul Florin Prunea. În același timp, vreo oră
și jumătate, cam cât a durat distracția „câinilor”, Andrei Cristea
făcea ture de teren, el fiind acum în perioada de recuperare după
operația de reconstrucție a pometelui fracturat.