Valeriu Argăseală a declarat la plecarea Stelei spre Istanbul că elevii lui Marius Lăcătuș vor încerca să ia o opțiune serioasă pentru calificare și spune că steliștii nu se vor intimida de atmosfera ostilă de pe Ali Sami Yen.
"Avem și emoții, dar și credem în calificare. În afară de accidentări, nu mi-e teamă de nimic. Pe Ali Sami Yen va fi o atmosferă specifică Turciei, foarte încinsă, însă pe stadioanele mari din Liga Campionilor unde am jucat, ne-am comportat foarte bine. Nu ne facem probleme că vor fi intimidați jucătorii, au experiență, tărie de caracter și nu se vor intimida pe Ali Sami Yen. Mergem la calificare. Szekely era unul dintre jucătorii pe care ne bazăm, dar cum nu-l avem trebuie să găsim soluții pentru a-l înlocui cu succes", a declarat Argsăeală.
Președintele CA al Stelei a ținut să clarifice și situația columbianului Toja, care, spune Argăseală, ar putea debuta în meciul de mâine.
"Toja este legitimat și este al Stelei, cum să nu poată fi folosit?. Toja are cartea verde. Este posibil să-l vedem în teren", a asigurat Valeriu Argăseală.
Contactat de ProSport, directorul economic al Stelei, Iulian Gheorghișor, a confirmat declarația lui Argăseală. "Da, așa este, avem cartea verde a lui Toja și este foarte posibil ca el să joace în meciul cu Galatasaray".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER