Toja este mijlocașul dorit de Becali la Steaua !

Cu mai puțin de două săptămâni înainte de începerea campionatului, echipa din Ghencea a izbutit un nou transfer. Cea de-a noua achiziție a Stelei din această vară va fi columbianul formației americane FC Dallas, Juan Carlos Toja Vega, fotbalist recomandat oficialilor roș-albaștrilor de către Adrian Ilie și pentru care s-a negociat intens în aceste zile. Suma de transfer a sud-americanului se învârte în jurul unui milion de euro, bani pe care Gigi Becali este dispus să-i plătească, mai ales că referințele primite de la Zapata și Dayro Moreno sunt pe placul finanțatorului.

„Mai vreau la Steaua un fotbalist care mie îmi place foarte mult”, a spus misterios Becali după meciul echipei sale din Austria contra lui Beșiktaș. Toja, în vârstă de 23 de ani, evoluează cu preponderență ca mijlocaș stânga și a fost în sezonul trecut unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Major Soccer League. În vara trecută a fost selecționat pentru MLS All Star Game și a marcat trei goluri în 15 partide jucate pentru naționala Under 20 a Columbiei, care a participat la Campionatul Americii de Sud în 2005.

15 partide a jucat Toja Vega pentru naționala Under 20 a Columbiei

Publicat: 16 07. 2008, 22:28
Actualizat: 17 07. 2008, 08:15