Toja a reușit să impresioneze în meciul său de debut în naționala Columbiei, disputat pe „Maracana” tocmai împotriva Braziliei, formație din care nu au lipsit vedete precum Kaka, Lucio, Pato sau Juan.
În condițiile în care la Steaua nu a mai jucat de câteva partide titular, Toja a evoluat ieri din primul minut pe postul pe care s-a consacrat în SUA, la fosta sa echipă, FC Dallas, acela de mijlocaș stânga. Evoluția sa a fost entuziasmantă și a fost lăudată de presa sud-americană, Toja fiind comparat cu „Valderrama”, cel mai mare jucător din fotbalul columbian, asta și datorită faptului că naționala țării sale a reușit să smulgă un egal Braziliei, într-un meci foarte important pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010.
Toja și Dayro vor rata Oțelul Toja și Dayro se vor întoarce în România abia în cursul zilei de azi, ei nefiind astfel incluși în lotul deplasat de Marius Lăcătuș pentru partida Stelei de la Galați. Cei doi columbieni sunt așteptați însă să facă parte din primul „11” al Stelei în meciul roș-albaștrilor de marți, cu Olympique Lyon, din Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER