Toja se antrenează pentru Champions League cu Robinho, Kaka și Adriano

Deși a fost doar rezervă în partida pe care Columbia a susținut-o contra Paraguayului, columbianul Juan Carlos Toja este anunțat titular contra Braziliei.

Miljlocașul Stelei și-a fixat deja obectivele pentru acest meci și spune că vrea să le ia vedetelor braziliene toate cele 3 puncte.

"Trebuie să fim inteligenți, să ne apărăm bine, dar trebuie să contăm și în atac. Nu trebuie să le lăsăm mingea pentru că sunt foarte periculoși. Vrem să obținem toate cele trei puncte. Avem respect pentru Brazilia, dar suntem motivați. Brazilia are jucători mari, dar și noi avem, chiar dacă nu trecem printr-un moment foarte bun. Avem nevoie de cele trei puncte", a declarat Toja, conform Sport.ro

Celălalt stelist convocat de selecționerul Eduardo Lara, Dayro Moreno, este anunțat doar rezervă.

REZULTATELE DIN PRELIMINARIILE CM 2010 SUNT PE LIVE.PROSPORT.RO

 

 

 

 

 

 

Publicat: 15 10. 2008, 13:36
Actualizat: 15 10. 2008, 14:46