Toni Petrea a dezvăluit ce i-a spus lui Ianis Stoica și cum explică schimbarea lui Constantin Budescu în FCSB – Rapid: „Trebuia să facem asta!”
Toni Petrea, antrenorul echipei FCSB, s-a declarat mulțumit de victoria obținută în fața rivalei Rapid.
Partida dintre FCSB și Rapid s-a disputat miercuri seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 20 din Liga 1 și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 3-1, după golurile marcate de către Florin Tănase, în minutele 13 și 90+3 (penalty) și Ianis Stoica, în minutul 90+6. Pentru giuleșteni a marcat Cristi Săpunaru, din penalty, în minutul 45+6.
Ianis Stoica, atacantul în vârstă de 19 ani al lui FCSB, a provocat un penalty și a și înscris un gol în poarta Rapidului, iar Toni Petrea a dezvăluit ce sfat îi dă mereu elevului său.
Toni Petrea a dezvăluit i-a spus lui Ianis Stoica și cum explică schimbarea lui Constantin Budescu în FCSB – Rapid
Totodată, Toni Petrea a vorbit și despre înlocuirea lui Constantin Budescu imediat după pauză, dar și despre posibila plecare a lui Florin Tănase.
„Un adversar incomod care ne-a pus ceva probleme. Ne-am retras un pic și i-am permis să aibă posesie și să vină periculos în preajma careului nostru. Repriza a doua a fost mai echilibrată până spre final când s-a încins atmosfera. Mă bucură faptul că am reușit să înscriem și să câștigăm la două goluri diferență. Mă gândesc tot timpul la victorie, sper până în ultimul moment. Dar puteam să primim gol la 1-1. În general, sunt optimist până la finalul jocului.
Ianis Stoica a intrat bine. Îi spun tot timpul că are calitate foarte bună și să plece tot timpul în spatele fundașilor adverști. Are o tehnică bună.
(n.r. despre înlocuirea lui Budescu) A fost o schimbare normală până la urmă, pentru că jocul nu a mai funcționat. Trebuia să aducem viteză pentru acțiunea de atac. Până la urmă suntem o echipă și fiecare jucător trebuie să se încadreze în planul tactic.
Am mai spus, Tănase e un jucător important pentru noi, e căpitanul echipei, mă bucură faptul că reușește să marcheze. Vom vedea dacă se va materializa presupusul transfer.
(n.r. despre meciul din etapa viitoare cu Sepsi) Jucăm la ei, pe un teren bun, un stadion frumos. Sperăm să plecăm în vacanță cu o victorie. Sper să ne refacem cât mai repede pentru următorul joc și jucătorii să primească vacanța meritată de două săptămâni după care să ne reunim și să ne pregătim pentru campionat”, a spus Toni Petrea, la flash-interviurile de după meci.