Toni Petrea a prefațat derby-ul de duminică, CFR Cluj – FCSB, ce se va disputa de la ora 21:00, și a confirmat informația apărută vineri pe ProSport, potrivit căreia Aristidis Soiledis s-a accidentat și a devenit indisponibil.
Antrenorul lui FCSB se confruntă cu probleme de lot și va fi nevoit să improvizeze pentru a nu se expune în fața formației din Gruia, ce pare în revenire de formă, după jocurile cu Poli Iași și Young Boys Berna.
Abia revenit după o accidentare ce l-a ținut mult timp în afara terenului, grecul s-a accidentat la unul dintre antrenamentele roș-albaștrilor, astfel că Petrea va fi nevoit să apeleze la o variantă de avarie pentru postul de fundaș stânga.
ProSport a anunțat vineri că Aristidis Soiledis nu va putea intra în planurile pentru derby, întrucât s-a accidentat. Într-o situație incertă se află și Florin Tănase, care s-a accidentat în ultima etapă din Liga 1 și care săptămâna aceasta a urmat un program de recuperare.
„Mai avem o problemă cu Soiledis, care a acuzat și el o accidentare, și în afara jucătorilor pe care îi mai știți accidentați, nu mai avem alte cazuri. Florin Tănase a urmat programul de recuperare săptămâna asta, ne vom decide după antrenamentul de astăzi dacă va putea evolua sau dacă nu”, a declarat Toni Petrea la conferința de presă premergătoare derby-ului CFR Cluj – FCSB.
Cel mai probabil, tehnicianul îl va utiliza în locul lui Soiledis pe Ovidiu Popescu, mijlocașul care a fost utilizat pe mai multe posturi în cadrul echipei, atunci când lotul nu a permis alte variante viabile.
Petrea a urmărit meciul de la Berna, cu Young Boys, decisiv pentru calificarea în șaisprezecimile Europa League, și susține că, deși formația din Gruia a fost învinsă pe final, jocul arătat ar putea constitui o revenire a lui CFR Cluj. Acesta a avertizat că meciul va fi unul aprig disputat, întrucât adversara pare să se afle într-o creștere de formă de când Dan Petrescu a fost schimbat cu Edi Iordănescu.
„Întâlnim un adversar redutabil, formati din jucători experimentați, jucători cu foarte multe meciuri în cupele europene, care joacă de ceva timp împreună, cu siguranță va fi un meci aprig, va fi un meci de luptă, sper să ne ridicăm la nivelul partidei. Sunt într-o revenire de formă, au jucat bine și la Iași și în Europa, dar acum au toate motivele să fie concentrați pe Liga 1. E greu de spus dacă s-a schimbat ceva, dar e clar că noul antrenor va dori să-și pună amprenta asupra jocului echipei.
Sunt mai multe echipe angrenate în lupta pentru titlu, nu doar CFR Cluj. Noi vrem să câștigăm cât mai multe puncte și dacă vom avea un avans mai mare față de CFR după acest meci va fi îmbucurător pentru noi”, a declarat Toni Petrea la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER