Tony s-a comportat ca un antrenor secund

Francezul Tony nu este numai inima echipei din Gruia, ci și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Andone.

Una dintre sarcinile pe care Tony și le-a asumat, la rugămintea lui Andone, este să-i ajute pe puștii ivorieni Kone, Viera și Traore să se integreze cât mai repede în echipă. „Tony, eu nu știu franceza, ei nu au învățat încă româna, așa că te rog să mă ajuți să comunic cu ei la antrenamente și la meciuri. Vrei?”, l-a rugat tehnicianul înaintea cantonamentului de la Kossen. „Cu plăcere”, a replicat franco-portughezul, care și-a intrat în rolul de „secund” de la primul antrenament.

Apoi, în repriza a doua a amicalului cu Groclin, când el a rămas pe margine, iar Kone și Viera erau pe teren, Tony s-a comportat ca un antrenor. A gesticulat, a strigat, a vorbit cu Andone și a trimis mesaje în teren. „Fac tot ce e bine pentru club. Suntem o familie și trebuie să ne ajutăm”, a mai spus „secundul” Tony.

Publicat: 03 07. 2008, 23:08