2011 va rămâne în mintea suporterilor drept anul în care Oțelul Galați a reușit să devină campioană, în care naționala României a ratat calificarea la Euro 2012, în care Universitatea Craiova a fost desființată și Poli Timișoara retrogradată.
Totuși, 2011 ar fi putut fi memorabil, dacă s-ar fi întâmplat următoarele lucruri:
1. Gigi Becali a devenit nașul lui Paszkany Nunta anului 2011, cea care a depășit prin grandoare unirea destinelor lui Cristi Borcea cu Alina Vidican a fost, fără doar și poate, cea a patronului grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany. Tânărul om de afaceri, care a reușit să slăbească și să se îngrașe pe parcursul anului de nu mai puțin 5 ori, a fost cununat religios de finanțatorul stelist Gigi Becali.
În micuța biserică reformată din Cluj Napoca, slujba s-a ținut în limba maghiară iar la final nașul a respectat obiceiul local de a săruta mâna dreaptă a finului. Drumul până la restaurantul cu specific magiar la care a avut loc petrecerea a fost făcut de către cele două perechi de nași și fini într-un autoturism Logan de culoare verde praz. Nașul Gigi Becali a făcut din nou senzație prin celebrul său stil de dans, melodia aleasă de această dată fiind un ceardaș.
2. Dorinel Munteanu nu a scuipat un meci întreg Antrenorul formației campioane, Dorinel Munteanu, s-a abținut din a scuipa pe toată durata partidei cu Manchester United, din cadrul grupelor Ligii Campionilor, singura pierdută de Oțelul Galați în acest sezon. Asemeni lui Alex Ferguson, Munteanu a stat liniștit pe bancă, nu a vociferat, nu a țipat la elevii săi, opăstrându-și calmul unui adevărat Sir.
De pe banca echipei campioane nu s-au mai auzit nici strigăte și înjurături, iarba rămânând intactă de-a lungul liniei de demarcație a terenului. Oțelul a reușit în ciuda insuccesului de pe Old Traford, să se califice în primăvara europeană, direct din grupe. Cu toate acestea, Dorinel Munteanu, s-a declarat nemulțumit, dorindu-și să nu fi pierdut nici măcar un punct.
3. Protest împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân Cei peste 15.000 de membri ai galeriei dinamoviste care au asistat la partida de Cupa României, cu Gaz Metan Mediaș, au participat ulterior la un protest spontan împotriva legii euthanasierii câinișorilor maidanezi. Ei au fost susținuți în acest demers de conducerea clubului. Pentru prima dată nu au mai existat injurii la adresa acționarilor, fanii scandând alături de aceștia. Mai mult, suporterii formației din Șoseaua Ștefan cel Mare au solicitat sprijin pentru o modificare legislativă și fostului deputat Dumitru Dragomir, cunoscut ca părintele legii anti-huliganism.
4. Corupția din fotbal a fost eradicată La cumpăna dintre ani microbiștii pot răsufla ușurați – corupția din fotbal a fost eradicată. De-a lungul anului, procurorii anticorupție din cadrul DNA, dar și alte organe potente ale statului, au reușit să producă atât de multe probe indubitabile împotriva persoanelor care reprezentau „cancerul fotbalului românesc”, încât judecătorilor le-a fost foarte ușor să dea verdicte de condamnare. Anul 2011 este unul de referință în fotbalul românesc, fiind cel în care s-a „tăiat răul de la rădăcină”. Operațiunea va continua anul viitor cu țepele din Piața Victoriei.
5. Generosul Copos Din proprie inițiativă principalul acționar al FC Rapid, George Copos, le-a dat o primă neașteptată jucătorilor giuleșteni, chiar după un meci pierdut de echipa antrenată de Răzvan Lucescu. Copos a intrat în vestiarul fotbaliștilor giuleșteni cu un teanc de sute de euro în mână, pe care îl scosese ostentativ dintr-un seif burdușit, și l-a împărțit în stânga și în dreapta, fără să se gândească de două ori. El a declarat în fața camerelor de luat vederi că nu poate fi altfel decât generos într-o perioadă de boom economic, precum cea pe care o traversăm. El le-a promis fotbaliștilor și lui Răzvan Lucescu că nu vor mai avea parte de presiune din partea lui, că îi lasă să pregătească în liniște pentru câștigarea campionatului. După două zile, Copos a fost fotografiat de paparazzi când a dat de pomană unui nevoiaș gaura de la covrigul pe care îl înfuleca pe Calea Dorobanți.
6. Exclusiv: Becali nu a vorbit la tv o zi întreagă Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a lipsit de pe toate posturile de televiziune, o zi întreagă. Niciuna dintre stațiile de emisie nu a difuzat nici măcar o știre referitoare la omul de afaceri, niciun realizator de emisiune sportivă nu l-a contactat telefonic pentru a intra în direct. Nici colindătorii nu i-au călcat pragul, nici telefoanele nu i-au sunat pentru acte de caritate, nici membrii AISS nu l-au contestat, nici călugării nu s-au mai rugat pentru el. În ziua aceea până și Ionuț Luțu l-a ignorat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER