Torje: **”Am omorât oameni, de ce să luăm 5 ani de pușcărie? N-am făcut nimic rău”
Mijlocașul FC Dinamo, Gabriel Torje, a declarat, joi, la finalul
meciului cu Gloria Bistrița că va merge la poliție pentru audieri
în cazul introducerii de materiale pirotehnice pe stadion la meciul
cu Steaua, dar a precizat că nu își face griji, considerându-se
nevinovat.
„Noi mergem și dăm declarații, e normal să ne ducem
pentru că s-a făcut mult tam-tam. După ce vom da declarațiile
probabil că se va încheia și acest subiect. Cinci ani de pușcărie?
Dar ce am omorât oameni, de ce să luăm cinci ani de pușcărie? Dacă
noi nu suntem vinovați cu nimic de ce să ne
îngrijoreze?
Noi nu am făcut nimic rău și nu avem de ce să ne gândim
la asta. Dacă vom da declarații probabil că nu vom avea voie să le
facem publice. Era un fular normal. M-a mai oprit și pe mine
poliția, orice om merge la poliție, pentru buletin,
pașaport”, a declarat Torje, după meciul cu Gloria
Bistrița de joi.
Zece jucători
dinamoviști, Mărgăritescu, Dănciulescu, Torje, Găman, L.Ganea,
Bălgrădean, Bordeanu, C.Munteanu, Alexe și Bărboianu, vor fi
chemați, săptămâna viitoare, la Secția 22 a Poliției Capitalei,
pentru a fi audiați în cazul introducerii de materiale pirotehnice
pe stadion la meciul cu Steaua.
„Deocamdată nu se poate formula o acuzație asupra lor.
Procedura e în curs de desfășurare. Se vor identifica martori și
trebuie determinat cu precizie dacă e vorba de materiale
pirotehnice. Se vor face verificări și la stadion și apoi cei zece
vor fi chemația la audieri. Sunt anumiți pași care trebuie
respectați. Jandarmeria a făcut doar o acțiune de constatare și a
trimis imagini cu jucătorii care aruncau materialele promoționale,
într-unul dintre ele aflându-se materiale pirotehnice”, au
declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse
judiciare.