Gabriel Torje a văzut 59 de minute de pe banca de rezerve partida dintre Concordia și Dinamo, dar odată aruncat în teren de Vasile Miriuță a marcat în minutul 71. După meci, la reacții, mijlocașul i-a lăudat pe fani, dar a atras atenția asupra celor trei goluri primite de „câini”.
Alb-roșii au ajuns pe locul șase în Liga 1, după 4-3 la Chiajna, împotriva Concordiei, într-un meci în care Torje a revenit cu gol pentru echipa de la care a plecat în 2011: „Suntem pe loc de play-off, sperăm să rămânem acolo până la finalul sezonului regular. Mă bucur că am reușit să vin de pe bancă și să ajut echipa. A fost un meci de infarct pentru toți suporterii, împotriva unei echipe care ne-a pus probleme. Dar am primit trei goluri și nu trebuie să se mai întâmple asta. Concordia e o echipă care ne-a pus probleme, staff-ul tehnic e trecut pe la Dinamo și mereu au ambiție împotriva noastră”, a declarat fotbalistul de 28 de ani pentru DigiSport.
Timișoreanul a salutat numărul mare de suporteri dinamoviști veniți la Chiajna și a vorbit și despre derby-ul de duminică împotriva FCSB-ului: „Suporterii mă bucur că au fost alături de echipă, de mine, mă bucur că au fost alături de noi, mâine se duc al serviciu și sunt de apreciat. Nu știu dacă voi fi titular cu FCSB. Eu mă pregătesc la fiecare antrenament pentru a ajuta echipa, sper să obținem victoria, vom juca în fața suporterilor. Dacă vom câștiga meciul cu FCSB, 99% vom fi în play-off”, a încheiat Torje.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER