Dinamo a câștigat la Bistrița fără să primească gol, o premieră pentru „câini” în acest sezon din Liga 1. Gabriel Torje a continuat seria evoluțiilor foarte bune și a declarat, la finalul partidei, că puține echipe vor reuși să învingă pe terenul Gloriei.
„E o victorie foarte mare, la Bistrița se câștigă foarte greu. Jucând mai bine de la meci la meci vom avea șanse la titlu. Să sperăm că de acum înainte domnul Borcea să viseze la fel. E important că am câștigat fără să primim gol. Nu știu nimic de Galatasaray, mă bucur pentru această victorie acum. E devreme să vorbim de transferul meu la Galata, vom vedea în iarnă ce va fi. „, a declarat Torje.
„Sper să urmeze o calificare în Cupă!”
„Ne gândim la lucrurile pozitive. Sper să urmeze o calificare în Cupa României. Ne gândim la Cupă și la meciul cu Gaz Metan. Importantă este victoria.”, a declarat Andrei Cristea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER