Cristi Borcea a ținut să-i răspundă ironiilor lui Adrian Porumboiu referitoare la eventuala sumă de transfer a lui Gabriel Torje de la Dinamo la FC Vaslui. Oficialul moldav era de părere că internaționalul de tineret nu valorează nici măcar un milion de euro, acesta fiind incomparabil cu Wesley Lopez. Borcea i-a tăiat-o scurt afirmând că Torje nu va pleca la nicio altă echipă din România, deoarece face parte din noul proiect al roș-albilor.
"Nu înțeleg cum își poate permite domnul Porumboiu să vorbească ironic la adresa unui jucător de la Dinamo. Nu s-a pus problema ca Gabi Torje să fie transferat la FC Vaslui sau la altă echipă din România. Din punctul nostru de vedere, Torje este netransferabil pentru altă echipă din Liga 1!
Gabi Torje face parte dintr-un proiect în care suntem foarte încrezători, este căpitanul echipei naționale de tineret, iar la 19 ani nu știu căți jucători se pot lăuda, în ultimele două sezoane, cu peste 40 de meciuri și evoluții constante la nivelul primei divizii. Sunt convins ca Torje va fi unul dintre jucătorii de bază de la Dinamo în campionatul viitor!", a precizat Cristi Borcea pentru site-ul oficial al grupării dinamoviste.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER