Torje poate salva din nou Dinamo! „Câinii” mai au de încasat 1 milion de euro dacă Udinese îl vinde pe român în acest sezon
În august 2011, Torje a fost vândut în Serie A, iar „câinii” au primit 4 milioane de euro imediat și un milion după un an
O clauză stipulează că Dinamo mai ia încă un milion dacă jucătorul va fi vândut în primii doi ani de contract!
Torje și-a încheiat împrumutul la Granada și s-a întors la Udinese. Pe adresa lui au sosit mai multe oferte din Rusia, Anglia și Franța
În august 2011, Gabi Torje era vândut de Dinamo la Udinese. În schimbul mijlocașului, roș-albii au primit patru milioane de euro. Suma a fost plătită imediat de către italieni, însă în contract au mai fost trecute unele clauze. Astfel, după un sezon, cumpărătorul era obligat să mai vireze în contul românilor încă un milion, iar apoi, dacă până în august 2013 „Piticul” ar fi cedat definitiv la o altă echipă, formația din „Ștefan cel Mare” va mai primi alt milion de euro. La finalul sezonului trecut, lui Torje i-a expirat împrumutul la Granada, acolo unde a fost trimis de către Udinese pentru un sezon. Fotbalistul a revenit în „Cizmă” și așteaptă ca situația sa să fie clarificată. În acest moment, internaționalul român nu este sigur de statutul său la formația din Seria A, iar impresarul Cristea Opria are unele contacte pentru un transfer definitiv sau unul temporar. Formații din Anglia, Franța și Rusia și-au manifestat interesul pentru a-l aduce pe mijlocașul în vârstă de 23 de ani, iar dinamoviștii așteaptă la rândul lor să afle ce se va întâmpla cu Torje. Dacă acesta va fi cedat până la finalul lunii august, definitiv, nu împrumut, „câinii” vor lua un milion de euro. Suma este una uriașă, mai ales dacă ținem cont că Alexe a fost împrumutat la Sassuolo pentru 500.000 de euro, iar Nica a fost vândut la Atalanta pentru 1,6 milioane de euro.
Tergiversează italienii transferul?
Gabi Torje s-a prezentat la reunirea celor de la Udinese Calcio, însă nici șefii echipei și nici antrenorul nu i-au transmis ce au de gând cu el. Apropiații jucătorului cred că italienii tergiversează un transfer al elevului lui Guidolin tocmai pentru a fenta clauza care îi obligă să plătească milionul de euro către Dinamo. Astfel, dacă vor dori să scape de bănățean, cei de la Udinese vor hotărî viitoarea destinație a acestuia după finalul lunii august, atunci când paragraful prin care fosta sa echipă trebuie să mai încaseze un milion de euro va fi anulat.
Din câte știu eu, clauza este valabilă pentru primii doi ani și pentru un transfer definitiv
Cristea Opria, impresarul lui Torje
Există clauza, însă nu pot să vă spun dacă este stipulată de o anumită sumă a unui eventual transfer. E vorba de o vânzare definitivă
Cristea Opria, impresarul lui Torje
Cristi Bălgrădean revine titular
Gigi Mulțescu a spus înaintea meciului cu ACS Poli că nu va risca și nu-l va include în lot pe Cristi Bălgrădean (foto). Tehnicianul și-a motivat gestul prin faptul că, la antrenamntele ce au urmat după întoarcerea goalkeeperului din Belgia, acolo unde a negociat cu Standard Liege, acesta nu a fost în apele lui. Antrenorul s-a ținut de cuvânt, l-a titularizat pe Naumovski, dar macedoneanul a avut o evoluție slabă. Astfel, cu SC Vaslui, între buturile „câinilor” va reveni „Pufi”, acesta urmând să fie titularizat, în timp ce „Kuki” Naumovski va sta pe bancă.
Mulțescu s-a întâlnit cu șefii
Imediat după meciul cu ACS Poli, partidă pe care Dinamo a pierdut-o cu 2-0, între Gigi Mulțescu și conducerea clubului au apărut unele contre. Tehnicianul a afirmat că fotbaliștii au fost obosiți din cauza acțiunilor de marketing la care au fost prezenți în zilele de dinaintea jocului, iar Anghelache și Negoiță au negat spusele acestuia. Ieri, cei trei au avut o ședință la RIN, au pus la punct anumite aspecte, iar antrenorul a primit promisiuni că lotul va fi întărit cu un stoper, un atacant și un fundaș stânga.
Grigore, aceeași soartă ca „Pufi”
Un alt fotbalist care și-a manifestat dorința de a pleca de la Dinamo este Dragoș Grigore. Stoperului i se caută echipă, iar cu ACS Poli, a rămas pe banca de rezerve. ProSport a aflat că a doua zi după meci Grigore a plecat din țară împreună cu impresarul său și a mers să negocieze un contract în străinătate. La fel cum s-a întâmplat cu Bălgrădean, „Grig” a făcut cale întoarsă, iar aseară a fost prezent la antrenamentul „câinilor”, semn că tranzacția nu s-a parafat încă. CV-ul lui Grigore a fost trimis la mai multe echipe din Rusia, Franța sau Cipru.
Învinși, dar cu 5.000 de euro în cont
Așa cum ProSport a anunțat în numărul de vineri, Ionuț Negoiță a mers la Săftica înaintea meciului cu ACS Poli și a discutat cu elevii lui Gigi Mulțescu. Acționarul majoritar le-a promis jucătorilor că, indiferent de rezultatul de la Timișoara, vor primi câte 5.000 de euro. La începutul lunii, „câinii” au intrat în trei luni de restanțe financiare, iar șeful de la RIN a hotărât să achite această sumă fiecărui fotbalist, indiferent de salariul pe care îl are. Ieri, Dănciulescu și Compania au mers la bancă și au constatat că Negoiță s-a ținut de cuvânt.