Torje a dat o fugă în România ca să fie alături de foștii colegi la derby. Torje a plecat imediat după meci spre Italia, nu înainte de a spune că își așteaptă tricoul de campion: „De fiecare dată am bătut Steaua și am ratat titlul. Poate acum va fi invers”
„Îmi pare rău că nu au reușit să câștige, mi-aș fi dorit să câștige. Să zicem că eu sunt vinovat că nu au câștigat băieții. Îmi pare rău. Eu gândesc altfel: de fiecare dată i-am bătut pe Steaua și nu am câștigat campionatul. Poate acum va fi invers. Suporterii dinamoviști au fost mereu lângă echipă, dar azi nu a fost de ajuns„, a declarat Torje după meci
„Mi-a fost dor de derby! Băieții să îmi păstreze tricoul de campion”
„Am avut două zile libere și băieții m-au invitat la meci și nu puteam să îi refuz. Nu există mai mare motivație decât să joace împotriva Stelei. Ce putea face Borcea? Azi am simțit dorul derby-urilor. Le urez baftă multă în continuare și până la vară să primesc tricoul de campion”, a mai spus Torje
Dinamo București: Bălgrădean – Luchin (Țucudean ’79), D. Grigore, Moți, Zie Diabate – L. Rus, D. Kone, C. Munteanu, Alexe (L. Ganea ’46) – Dănciulescu, M. Niculae. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Steaua București: Tătărușanu – Emeghara, Iliev, Geraldo, Latovlevici – Prepeliță (M. Costea ’69), Bourceanu, Brandan – Rusescu, Nikolici (Fl. Costea ’89), Tănase. Antrenor: Ilie Stan.
Cartonașe galbene: Moți ’87 / Iliev ’19, Brandan ’32, M. Costea ’90+3.
Arbitri: Cristian Balaj (central) – Aurel Oniță, Eduard Dumitrescu (asistenți) – Cătălin Popa (rezervă).
Observatori: Aron Huzu, Valentin Alexandru.
La meciul din Șoseaua Ștefan cel Mare au asistat aproximativ 16.000 de spectatori, dintre care 676 de fani steliști.
Fostul fotbalist al echipei Dinamo București Gabriel Torje, acum la Udinese, a fost prezent la meci, a salutat galeria și scandat împotriva rivalilor de la Steaua.
Un alt fost dinamovist Florentin Petre a dat lovitura de începere a meciului.
Înainte de meci, la stația de amplificare a stadionului au fost puse melodii ce făceau referire la oi.
Galeria echipei Dinamo a afișat un banner pe care era scris „Toți interzișii merită scuze, voi în penal la acuze”.
Imediat după golul marcat de Marius Niculae, galeria dinamovistă a aruncat cu fumigene, petarde și torțe. Tot atunci o torță a fost aruncată și dinspre sectorul galeriei steliste.
La pauză unul dintre suporteri a câștigat un autoturism marca Mitsubishi Colt, iar alți trei au primit câte 500 de euro ca premiu pentru cele mai frumoase bannere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER