Torje vrea trofee:** „Mai bine titlul, decât un transfer!”

Cel mai curtat fotbalist al lui Dinamo, Gabi Torje, a sărbătorit
în familie împlinirea celor 21 de ani, la Timișoara, iar aseară era
deja la Buzău, în tribună, pentru a-și susține echipa.
Gabi, ce îți dorești de ziua ta?
Multă sănătate, pentru că este cea mai importantă. Am nevoie de
sănătate de foarte mult noroc și de o victorie în meciul de la
Brănești.

Cifra 22 e una specială pentru tine. Unde crezi că vei fi
la 22 de ani?

Vreau să le fac pe toate pe rând. Ce va urma nu am de unde să știu,
îmi doresc ca la 21 de ani și jumătate să fiu campion cu Dinamo și
să câștig Cupa României.

E mai important pentru tine primul trofeu cu Dinamo în vară
decât un transfer acum, în iarnă?

Da, este foarte important pentru mine să câștig titlul cu Dinamo,
pentru că asta mi-am dorit de când am ajuns acolo. Sper ca în acest
sezon să îmi îndeplinesc această dorință. Eu îmi doresc să rămân la
Dinamo.

Nu se mai
gândește la maneaua cu Steaua

Cum vezi meciul de sâmbătă? Dinamo nu a mai bătut-o de
mult pe Poli.

Poli Timișoara a demonstrat că este o echipă foarte valoroasă, a
învins liderul și are un moral bun pentru meciul cu noi. Luând în
calcul clasamentul, cred că este un meci cu încărcătură pentru
ambele echipe. În plus, este important pentru Poli Timișoara să se
gândească la meciul cu Dinamo de la începutul sezonului. Am fost și
eu aici și toată lumea trăiește pentru acest meci.

Te sperie venirea lui Mihai Stoica la
Steaua?

Sunt lucruri care mă depășesc. Pe mine ar trebui să mă sperie
fundașii stânga din țară.

Următorul adversar e Sepsi.
Are un talent foarte mare, a jucat și în străinătate, a demonstrat
de atâtea ori că are valoare.

Acum doi ani, ți-ai sărbătorit ziua de naștere ascultând o
manea cu Steaua. Te-ai mai maturizat de atunci?

Sunt greșeli în viață pe care orice om le face. La mine au ieșit
mai mult în evidență, având în vedere momentul în care s-au
întâmplat. Nu mă mai gândesc la acest lucru, au trecut doi ani de
atunci, lucrurile s-au schimbat total și nu trebuie să spun eu dacă
m-am maturizat sau nu. Alții ar trebui să aprecieze asta.

Gabriel Torje este considerat de către revista World
Soccer cel mai promițător tânăr al Ligii I, fiind evaluat la 3,8
milioane de euro. În acest top mai sunt incluși Fabregas (Arsenal),
Balotelli (Manchester City) și Neymar (Santos)

Publicat: 23 11. 2010, 01:10
Actualizat: 23 11. 2010, 01:18