Toșca, noul căpitan al Stelei: „Mă așteptam să câștigăm, puteam să o facem la o diferență mai mare!” Cum comentează jocul făcut de Boldrin contra Astrei

Steaua este lider autoritar în Liga 1, titlu certificat de victoria cu 1-0 pe care echipa lui Laurențiu Reghecampf a obținut-o pe Național Arena contra Astrei Giurgiu, campioana în exercițiu. Fernando Boldrin a marcat unicul gol al unui meci cu multe ocazii, în care nervii au cedat pe final.

Noul căpitan al Stelei, Alin Toșca, a comentat la final jocul făcut de echipa sa. „Am muncit foarte mult pentru acest meci, mă așteptam să câștigăm, puteam să o facem la o diferență mult mai mare. Nervii sunt mari, dar ne bucurăm că nu s-a întâmplat ceva mai rău. E o mândrie pentru mine să fiu căpitanul acestei echipe, dar important e să câștigăm, nu cine marchează, cine pasează sau cine e căpitan. Voi purta banderola până la revenirea lui Pintilii, el e căpitanul nostru„, a spus fundașul central din această seară.

Toșca a vorbit și despre autorul golului, fotbalist proaspăt adus chiar de la Astra: „Boldrin e foarte talentat, îi mulțimim că ne-a adus trei puncte. Mă bucur că a venit la noi. Campionatul este lung, mai avem multe meciuri, deci trebuie să muncim la fel la fiecare meci„.

Publicat: 11 09. 2016, 22:53
Actualizat: 11 09. 2016, 22:54