Iordanianul afirmă că a mai împrumutat Rapidul cu 500.000 de euro în încercarea de a scoate clubul din faliment, însă la club a ajuns doar jumătate din sumă.
Sâmbăta trecută a avut loc o întâlnire între George Copos și Fathi Taher, în care s-a încercat găsirea unei soluții pentru a scoate Rapidul din criză. George Copos a încercat să-l convingă pe omul de afaceri arab să respecte promisiunea de cumpărare care a fost semnată în martie 2008. Copos are să-i dea 6,5 milioane
Tot ce a reușit să obțină Copos de la Taher a fost practic încă un împrumut de 500.000 de euro. Acești bani urmau să fie băgați în contul Rapidului de Copos și scăzuți din datoria de 6,5 milioane de euro pe care o făcuse la Taher în 2008 pentru a finanța un proiect imobiliar.
Surpriză însă și de această dată: în conturile clubului au apărut doar 250.000 de euro, bani pe care Copos s-ar fi lăudat că i-a dat. Cel care a lămurit problema a fost Taher: „Nu a achitat domnul Copos 250.000 de euro. Eu am spus că noi am achitat, nu a plătit domnul Copos din buzunar. Acum ce vreți, să vă spun de unde i-am pus? I-am pus, asta e important”, a declarat omul de afaceri iordanian.
"Îl rog pe domnul Taher să-și țină promisiunea. Tot ce știu eu este că, până acum, au intrat doar jumătate din cei 500.000 de euro" – Grigore Sichitiu, director general Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER