Tot Steaua e campioana suporterilor. Meciul cu ASA va fi cu casa închisă, iar echipa lui Reghe a avut de două ori mai mulți spectatori decât Astra, în deplasare
- Steaua va juca cu stadionul plin în ultima etapă, în timp ce la meciul campioanei nu s-au adunat nici 1.000 de spectatori.
- Formația de pe locul doi a fost văzută de peste 30.000 de oameni în deplasările din play-off, în timp ce Astra a avut doar 16.000 de spectatori în patru meciuri.
Liga 1 și-a schimbat campioana, dar nu și în opinia suporterului român. Acesta preferă în continuare Steaua, în detrimentul Astrei. Acest lucru reiese clar din numărul spectatorilor prezenți la partidele celor două echipe, din deplasare, în jocurile din play-off. La meciurile Stelei au fost de două ori mai mulți spectatori. Fosta campioană a fost văzută, în deplasare, de peste 30.000 de oameni. Echipa lui Reghecampf a câștigat lupta cu Astra în meciurile cu echipele mai slab cotate în play-off. La jocul cu Pandurii au avut 8.000 de fani, în timp ce Astra nu a depășit 500 de spectatori, la meciul de ieri, cu același adversar. De asemenea, Steaua a avut 4000 de suporteri la jocul de la Ovidiu, cu Viitorul, față de doar 2500 câți a avut Astra, în aceeași deplasare.
Steaua termină cu casa plină, Astra, cu scaune goale
Cea mai iubită echipă din România își va păstra reputația și în ultimul joc, de astăzi, cu ASA Târgu Mureș. Chiar dacă va fi un meci fără miză, ardelenii s-au înghesuit să vadă formația de pe locul doi. Cu o zi înainte de meci, rămăseseră doar 600 de bilete nevândute, iar la meci vor fi aproximativ 7500 de spectatori. Asta în timp ce echipa lui Șumudică a avut parte de un record negativ în privința numărului de spectatori, în ultima deplasare, cea de la Pandurii. Doar 500 de oameni au fost prezenți pe stadionul din Severin pentru a vedea meciul campioanei.
Revin titularii
Oficialii ASA-ului speră să facă uitată rușinea din meciul cu Viitorul (1-6), când au avut și lotul decimat din cauza absențelor. Pentru jocul cu Steaua vor reveni Gabi Mureșan, Matei, Țucudean, Marius Constantin și Balaur, dintre absenții de la meciul trecut. „Au revenit jucătorii suspendați pentru meciul cu Viitorul și 1-2 dintre cei accidentați. Le-am spus că fotbalistul și echipa sunt atât de buni, cât ultimul lor rezultat. De aceea, cu un rezultat pozitiv cu Steaua putem să mai ștergem din impresia neplăcută pe care am lăsat-o în ultima perioadă”, a spus antrenorul George Ciorceri.
Astra vs Steaua, asistența aproximativă în deplasările din play-off:
ASA – Astra 2000 spectatori / ASA – Steaua 8000 spectatori
Viitorul – Astra 2500 spectatori / Viitorul – Steaua 4000 spectatori
Dinamo – Astra 10883 spectatori / Dinamo – Steaua 10288 spectatori
Pandurii – Astra 500 spectatori / Pandurii – Steaua 8000 spectatori
49 la sută dintre spectatorii români țin cu Steaua, conform sondajului realizat de Centrul de Studii și Cercetări Infopolitic
1 la sută din cei intervievați s-au declarat fanii Astrei