„Tot timpul negociez cu George Copos! Vreau să preiau toate acțiunile!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jean Valvis este dispus să efectueze imediat transferul sumei de 300.000 de euro în contul FC Rapid în schimbul unei noi emisiuni de acțiuni, pentru plata salariilor jucătorilor și angajaților clubului.

"Având în vedere întârzierea achitării salariilor jucătorilor și salariaților FC Rapid pentru luna decembrie, mi-am anunțat disponibilitatea de a plăti imediat această sumă care se ridică la aproximativ 300.000 de euro. Experiența mea nu prea plăcută din anul 2006, precum și datoriile Rapidului ajunse la nivelul de 16,7 milioane de euro, mă obligă să realizez această finanțare, nu prin sponsorizare, nu printr-un nou împrumut (peste cele 16,7 milioane), ci printr-o emisiune de noi acțiuni ale SC FC Rapid SA. Împreună cu domnul Copos, noi doi, formăm 100 la sută din capitalul social al Rapidului. Este o procedură simplă, care durează o oră. În cazul în care domnul Copos vrea să apeleze, nu la împrumuturi, dar la întărirea capitalului propriu al echipei, sunt dispus să efectuez imediat transferul celor 300.000 de euro", a spus oficialul rapidist pentru MEDIAFAX.

Negoiță nu este singurul finanțator surpriză care ar putea prelua formația giuleșteană. Acționar minoritar, Jean Valvis a menționat că negociază cu George Copos preluarea pachetului de acțiuni până la 100 la sută: "În ceea ce privește controlul majoritar al acțiunilor, am formulat o propunere de preluare a 100 la sută din acțiunile clubului către domnul Copos și sunt într-o continuă discuție – negociere cu el. Este o discuție foarte interesantă, dinamică și plină de tensiune pozitivă, explozivă. Dar orice soluție trebuie să se găsească într-un context consensual cu domnul Taher"

Oficialul grupării giuleștene susține că, în cazul în care George Copos acceptă propunerea sa, va dispune realizarea unui audit de către o societate multinațională independentă: "S-a făcut un raport al contabililor salariați ai clubului Rapid, care a demonstrat aceste datorii de 16,7 milioane. În cazul în care domnul Copos acceptă propunerea mea, un audit realizat de o societate multinațională neutră se va finaliza în două sau trei săptămâni. Sunt sigur că domnul Copos e conștient de faptul că o soluție trebuie găsită urgent înainte de 31 martie, termenul limită pentru plata celor 4,2 milioane de euro, reprezentând datoriile către stat, jucători, în vederea obținerii de către club a licenței"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×