„Toți vor renegociere!”

Dumitru Costin, președintele AFAN, susține că 90 la sută din totalul cluburilor din România au început să facă presiuni asupra jucătorilor pentru a obține reducerea salariilor. „Problema e că nu există o bază legală pentru a face aceste lucruri, tocmai de aceea se dedau la tot felul de lucruri mărunte”, a punctat Costin.

Conform spuselor liderului Sindicatului, în acest moment cluburile se folosesc de mai multe metode pentru a ajunge la scopul urmărit: amenințări, minciuni de genul că în Comitetul Executiv se va decide că va exista o plafonare maximă a salariilor, rezilierea contractelor de comun acord sau propuneri de genul „contracte mai mici, prime mai mari”. Plecând de la problema lipsei de bani la cluburi, AFAN a primit numeroase cereri de reprezentare în ultimele luni. „Băieții vin la noi pentru a le recupera banii. În noiembrie și decembrie, am câștigat la Comisii peste 300.000 de euro care le-au revenit fotbaliștilor”, spune Costin. Totodată, acesta atenționează jucătorii: „Cei care au de primit bani și pleacă la un alt club, trebuie să-și specifice în noul contract suma pe care o are de luat. Altfel, nu va mai primi niciun ban!”.

"Suntem de acord cu propunerea de plafonare a salariilor în Liga I, însă cu o plafonare minimală, nu maximală" – Dumitru Costin, președinte AFAN

 

Publicat: 22 01. 2009, 00:20
Actualizat: 22 01. 2009, 08:29