TOTUL depinde de CFR și Steaua!** România, pe 10 în clasamentul coeficienților. Cum putem recâștiga locul ce duce direct în grupele Ligii. Calcule:

Tururile preliminare în cupele europene s-au încheiat, iar de acum știm exact echipele pe care ne vom baza în ediția 2012-2013 a competițiilor organizate de UEFA.

CFR Cluj va juca în grupele Ligii Campionilor, alături de Manchester United, Braga și Galatasaray, în timp ce Steaua se va bate în Europa League cu Stuttgart, Copenhaga și Molde.

Rapid, Vaslui și Dinamo au fost eliminate, iar contribuția celor trei echipe la coeficientul de țară rămâne una simbolică. Rapid a adus 3 puncte prin victoriile din preliminarii, Vasluiul un punct, în timp ce Dinamo rămâne la cota zero.

Fiecare punct obținut de CFR Cluj și Steaua în aceast an va fi împărțit la cinci (numărul de echipe înscrise la startul competițiilor), după care va fi adaugat coeficientului de țară.

După preliminarii, România se situează pe locul 10, cu 3 puncte, la care CFR Cluj are o contribuție de peste 50%.

Steaua poate echilibra însă balanța în faza grupelor, unde va da piept cu adversari mult mai accesibili la prima vedere.

Față de sezonul trecut, România a recuperat deja un loc în clasamentul coeficienților (din calcul e șters sezonul 2007-2008, în care România a strâns doar 2.600 puncte), dar pentru un loc direct în grupele Ligii România ar trebui să urce până pe locul 12. E greu de crezut că Steaua și CFR Cluj pot strânge atât de multe puncte încăt să ducă Liga 1 atât de sus în clasament, dar o performanță notabilă poate pregăti terenul pentru sezonul următor, cand din calcul va mai dispărea încă un sezon dezastruos al României (în 2008-2009 am strâns doar 2.642 puncte).

Cu un total de 6.000 puncte obținute în acest sezon (CFR Cluj și Steaua să obțină împreună minim cinci victorii în grupe și ambele echipe să meargă în primăvara Europa League) și o performanță similară în 2013-2014 am avea șanse mari să trimitem din nou o echipă direct în grupele Ligii.

8 puncte a strâns CFR Cluj până acum în Liga Campionilor

10 e locul ocupat de România în acest moment în clasamentul coeficienților pentru sezonul 2012-2013

VEZI AICI GRUPELE EUROPA LEAGUE 2012-2013

VEZI AICI GRUPELE DIN LIGA CAMPIONILOR 2012-2013

Publicat: 31 08. 2012, 17:27
Actualizat: 31 08. 2012, 19:19