ProSport a publicat în ediția de ieri povestea suporterului stelist Marian NedelÂcu, unul dintre fanii veniți din România care au fost scoși afară de pe stadionul lui Fener, deși își cumpăraseră bilete.
Ca urmare a articolului apărut în ProSport, conducerea Stelei a dat ieri următoarea replică pe site-ul oficial: „Domnul Marian Nedelcu, suporterul care a povestit pentru ziar «umilința» trăită la Istanbul, unde a fost evacuat de pe stadionul ‘Sukru Saracoglu’, a uitat să ofere cel mai important amănunt. Și anume acela că atât domnia sa, cât și un alt spectator, provenit din Constanța, se aflau într-o stare avansată de ebrietate, se prezentau în mod jalnic și aveau un comportament neadecvat, care a dus la evacuarea lor de pe stadion, chiar la insistențele celorlalți români aflați în sectorul respectiv, care au rămas în tribună”.
„Eu am fost la peluză, nu la tribuna I”
În urma acestui comunicat, Marian Nedelcu, profesor de legislație și totodată instructor auto, ne-a contactat să ne precizeze următorul lucru: „Totul nu e decât o minciună, o diversiune a actualei conduceri. Persoanele evacuate s-au aflat la tribuna I (Fenerium), unde aveau bilete primite chiar de la oficialii clubului, iar eu am intrat la peluză (Migros Tribun). Nu am fost cu niciun constănțean la meci și nu am consumat băuturi alcoolice, pentru simplu fapt că nu obișnuiesc să beau alcool”.
DOVADA Marian Nedelcu ne-a trimis la redacție biletul de meci prin care dovedește că nu a stat la tribuna I, acolo de unde a fost evacuat suporterul din Constanța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER