Ieri, la antrenamentele echipei Petrolul Ploiești, s-a prezentat și jucătorul tunisian Hamza Younes, fotbalist care la începutul lunii ianuarie și-a încercat norocul la Astra Ploiești. După ce a fost testat de tehnicianul „alb-negrilor” în mai multe partide de verificare, Hamza nu a fost oprit în lotul ploieștenilor cu care vor aborda partea secundă a campionatului.
Acum însă, jucătorul în vârstă de 25 de ani vrea să se legitimeze la cealaltă grupare prahoveană de Liga I, și anume la Petrolul. Tunisianul născut la Monastir și care aparține clubului Étoile Sportive du Sahel, a venit la Ploiești prin intermediul impresarului Mihai Joița, cel care l-a adus și pe Demba Toure la Astra.
Sony Mustivar, noul căpitan al Petrolului
La conferința de presă organizată ieri de către conducerea Petrolului, managerul general Valeriu Răchită a anunțat care sunt primi doi căpitani ai echipei pentru partea secundă a campionatului. În tur, banderola de căpitan a revenit „veteranului” Florentin Dumitru, secondat de un alt ex-stelist, Pompiliu Stoica. Începând de duminică, atunci când „galben-albaștri” vor debuta în returul actualului sezon, în compania moldovenilor de la FC Vaslui, căpitanul formației va fi mijlocașul defensiv Sony Mustivar. A fost nominalizat un jucător care a venit în această iarnă la Petrolul în postura de jucător liber de contract, după ce a evoluat în Franța la echipa de Liga a II-a Bastia. Înainte de a semna pe trei ani și jumătate cu „găzarii”, Sony a susținut probe de joc la U Cluj, nefiind oprit în lot de ardeleni. Cel de-al doilea căpitan al echipei va fi fundașul Cristian Melinte, ceea ce înseamnă că niciunul dintre primii doi căpitani ai Petrolului nu au făcut parte din lotul echipei care a reușit promovarea în Liga I. „I-am ales pe cei doi pentru că sunt jucători care pun suflet pentru echipă, care pun capul în talpa adversarului”, a declarat, ieri, Răchită, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER