Trăiește Craiova!** Universitatea rămâne în Liga I grație victoriei cu Oțelul
Dacă pe propriile forțe nu prea s-au putut baza, oltenii au mers
în acest retur pe principiul: „să sperăm că sunt alții mai slabi ca
noi”. Și alții au fost mai slabi, dar nu suficient de slabi pentru
ca Universitatea să nu trăiască rușinea și penibilul de a tremura
pentru retrogradare în ultima etapă. Și în ce meci s-au găsit
oltenii să tremure, cu Oțelul lui Dorinel, o echipă, culmea,
aproape la fel de tânără, la fel de afectată de criză, dar cu
rezultate și un joc incomparabil mai bun decât cel din acest sezon
al Științei.
Stadionul „Municipal” din Severin a fost fără doar și poate cel mai
fierbinte loc al țării. Oltenii fierbeau de emoții, rușinea unei a
doua retrogradări fiind prea greu de suportat. Fluierul de start a
lui Balaj a pornit infernul în sufletele fanilor Științei, iar
golul Iașiului cu Urziceni din minutul 5 i-a adus în pragul
lacrimilor. Noroc că fotbaliștii Științei nu știau și și-au văzut
de joc. Unul destul de săcar în ocazii de ambele părți. Minutul 14
a adus însă mult așteptatul gol. Iliev s-a aflat din nou
providențial în careu și a deviat în poartă o centrare venită de pe
partea stângă. Descătușare în tribune, dar nu și pe teren, pentru
că Oțelul nu a renunțat la luptă. Atacurile oaspeților au fost însă
lipsite de luciditate și oltenii au reușit să intre la pauză cu
avantaj minim.
Și cine mai potrivit să-și ducă echipa spre victorie dacă nu un
căpitan. Prepeliță a adus zâmbetul pe fețele desfigurate de emoție
ale fanilor la cinci minute de la reluare, după o nouă fază fixă.
Gângioveanu a executat cornerul, Pițurcă a trecut pe sub minge, iar
Prepe, din cinci metri, a trimis în poartă. Cireașa pe tortul
Craiovei a pus-o Bărboianu, în prelungiri, când totul era deja
decis. Craiova evită în ultimul moment o nouă mare pată neagră în
istoria clubului.
CLICK AICI PENTRU DESFASURAREA
MECIULUI CRAIOVA – OȚELUL