Petrolul rămâne neînvinsă acasă în acest sezon, dar Contra se gândește la ratările mari, care au privat Petrolul de mai multe puncte în acest tur. „Trăim periculos”, a declarat Contra, care așteaptă ca echipa să arate mai bine în retur
„O victorie meritată, terminăm turul de campionat cu 34 de puncte, se putea și mai bine. Revin și vorbesc despre ratările foarte multe, care ne macină. Trăim periculos întotdeauna. Acum avem o săptămână să ne pregătim pentru meciul cu U Cluj, care este în creștere mare de formă. Sperăm să ne mai ajute și timpul și să terminăm anul cu bine”, a spus Contra la Digi Sport.
Contra, despre Mutu: „Încă nu putem vorbi despre el ca despre un jucător al Petrolului”
„Vorbim de Mutu și nu este un subiect închis. Vom putea vorbi de el când lucrurile vor fi rezolvate. Vedeți și voi că nu este semnat niciun act oficial, deci nu putem vorbi despre el ca jucător al Petrolului. Albin a găsit în acest grup un mediu foarte bun pentru el, se simte bine, îi place atmosfera, așa că aștept de la el să dea un randament foarte bun și în retur.
Îi dedicăm victoria și lui Achim, care este acum internat în spital din cauza unor probleme la stomac”, a mai spus Contra
Petrolul Ploiești a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Corona Brașov, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Juan Albin ’17 (penalti), Boudjemaa ’57 și Hamza ’61.
Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Hoban, Manasse, Guilherme – Romario, De Lucas – Boudjemaa, Albin (Priso ’64), Fernandez (Teixeira ‘9) – Dore (Hamza ’58). Antrenor: Cosmin Contra.
Corona Brașov: Marc – Burlacu, Tudose, Damian, Vl. Munteanu – Dâlbea, Martac (Popa ’66),Vranjkovici (Dănilă ’88), R. Stănescu (Miranda ’34) – Braganca – Buș. Antrenor: Ionel Gane.
Cartonaș galben: Marc ’17
Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Cristian Nica, Aurel Oniță (asistenți) – Iulian Călin (rezervă)
Observatori: Augustus Constantin, Mario Agiu
La meci au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
Înainte de startul meciului, arbitrul asistent Cristian Nica a fost omagiat pentru ultima sa partidă în Liga I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER