Dinu Gheorghe a declarat că Valentin Iliev va putea ajunge la Rapid numai dacă va deveni jucător liber. De asemenea, președintele Rapidului a spus că vor mai fi aduși doi-trei jucători tineri din generația lui Sebastian Mladen.
„Dacă va deveni liber, Iliev va ajunge la Rapid. Din păcate, la noi memoriile astea durează luni întregi până să fie rezolvate”, a declarat Dinu Gheorghe la Sport.ro „Mai suntem în discuții cu 2 sau 3 fundași centrali, iar dacă în următoarele zile Rui Duarte nu apare, vom căuta și un fundaș dreapta. El întotdeauna fuge de perioada de pregătire. Nu avem oferte pentru Herea și Lazăr. Mladen e un jucător tânăr, s-a pregătit 3 ani jumate la Roma. Vom mai aduce 2-3 jucători din generația lui, până începe campionatul vom realiza transferurile”. „Pierdere pentru Liga 1 înseamnă plecarea lui Bogdan Stancu, nu transferul lui Moraes la Metalurg Donețk”, a mai adăugat președintele Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER