Transfer excelent pentru Astra înainte de „dubla” cu Alkmaar: Un jucător cu o medie de un gol la cinci meciuri în prima ligă olandeză a semnat cu giurgiuvenii

Ninos Gouriye este noul jucător al Astrei. Atacantul olandez, care poate evolua și ca aripă dreapta, a semnat joi un contract pe doi ani cu echipa giurgiuveană, chiar înainte de meciul cu Alkmaar

Problemele pe care Astra le are în ofensivă – doar un singur atacant de meserie – au cunoscut deja o mică rezolvare. E vorba despre un transfer realizat joi de echipa lui Marius Șumudică, unul dintre cele mai importante din actualul mercato din Liga 1. Giurgiuvenii l-au convins pe Ninos Gouriye, un atacant de 24 de ani, de origine siriană, format la academia lui Twente Enschede, și care a jucat 80 de meciuri în prima ligă olandeză pentru Heracles Almelo, Excelsior Rotterdam și ADO Den Haag. De altfel, jucătorul a reprezentat Olanda și la Under 21, jucând patru meciuri în naționala de tineret a batavilor.

Olandezul este atacant de meserie, marcând 16 meciuri în Eredivisie, dar poate juca și mijlocaș dreapta. Și vine pregătit fizic, după ce și-a petrecut vara la echipa de tineret a lui Twente Enschede – care joacă în liga secundă olandeză – unde a făcut un cantonament și a evoluat în câteva meciuri amicale. A fost, de asemenea, aproape să prindă un contract la Amkar Perm, în prima ligă rusă, în această vară, dar nu s-a înțeles cu șefii echipei și a rămas liber de contract.

Jucătorul nu poate evolua, însă, în meciurile cu Alkmaar, din play-off-ul Europa League, neputând fi trecut atât de târziu pe lista UEFA.
 

Publicat: 20 08. 2015, 15:37
Actualizat: 20 08. 2015, 15:38