Transfer nou la Poli Iași. A debutat în amicalul pierdut cu Konyaspor și a rezistat doar o jumătate de oră pe teren
Politehnica Iași a parafat transferul mijlocașului ofensiv costarican Dylan Flores, în ultima zi a stagiului din Turcia. Jucătorul în vârstă de 25 de ani a semnat pe doi ani cu clubul din Copou și a debutat deja sub comanda lui Flavius Stoican, joi seară, în amicalul pe care Poli l-a pierdut cu 0-2 în fața formației turce Konyaspor.
Dylan Flores a evoluat până acum la mai multe echipe din țara natală, Saprissa, CS Uruguay, Cartagines, Alajuelense, iar în sezonul 2016-2017 a jucat în Portugalia, la Tondela.
„Flores este un transfer important pentru echipa noastră și cu siguranță ne va ajuta. A evoluat la toate reprezentativele de tineret, de la U17, U20, U21 și U23, având mai multe reușite”, a declarat președintele executiv Adrian Anmbrosie.
În sezonul trecut, Dylan Flores a marcat 11 goluri în 33 de meciuri disputate pentru Cartagines, în prima ligă din Costa Rica.
Înfrângere în ultimul amical din Turcia
Joi seară, Iașiul lui Flavius Stoican a cedat cu 0-2 (0-0) în fața formației turce de primă ligă Konyaspor, în ultimul amical disputat în cantonamentul de la Bolu. Echipa turcă a marcat ambele goluri pe final, prin Yatabare (81) și Fofana (87), după ce ieșenii au ratat câteva bune ocazii prin Gallego și Andrei Cristea.
Noul venit Dylan Flores a intrat pe teren în debutul reprizei a doua, în locul lui Andrei Cristea, dar a fost înlocuit după o jumătate de oră, fiind în urmă cu pregătirea fizică.
Poli Iași a evoluat în următoarea alcătuire: Rusu (75 Târnovanu) – Mihalache, Frăsinescu (63 Grosu), Chelaru (46 Sanoh), Gallego (63 Francisc Cristea) – Cioinac, L. Rus (63 Cracea), Panțîru – Patrick Petre (17 Danale, 72 Neamțu), Andrei Cristea (46 Flores, 75 Munteanu), Ștefănescu (58 Roșu).
Jucătorii Bosoi, Sin, Bădic și Zaharia și Mihăescu nu au evoluat, din motive medicale.
Delegația clubului din Copou va reveni vineri în țară, iar după două zile libere elevii lui Stoican vor intra, de luni, în linie dreaptă cu pregătirea pentru primul meci din noul sezon, cel din deplasare cu U Craiova.