Transfer spectaculos încercat de Becali! Detalii din negocierile pentru Keșeru
Steaua e cu un pas în play-off-ul Champions League după 1-1 la Praga, cu Sparta, iar Gigi Becali e din nou dispus să investească pentru a întări echipa. După transferul fundașului Bogdan Mitrea, Becali încearcă să întărească și ofensiva și a găsit o soluție care cu siguranță va fi pe placul fanilor vicecampioanei: Claudiu Keșeru.
Cum Budescu pare deja acontat de Astra, Becali s-a reorientat spre fostul golgheter al Stelei, aflat acumn sub contract cu Ludogoreț Razgrad. Patronul roș-albaștrilor spune că a demarat negocierile cu formația bulgară și și-ar dori un împrumut pe un an al atacantului, cu condiția ca tot Ludogoreț să-i plătească salariul, dar să le achite o sumă echivalentă în schimb. Becali spune că această variantă e una mai puțin costisitoare pentru Steaua, pentru că ar scuti impozitele aferente salariului lui Keșeru în Bulgaria.
„Am vrut sa dau 300.000 pentru imprumutul lui Keșeru pe un an, adica salariul lui la Ludogorets. Le-am propus bulgarilor sa-l plateasca ei si eu le dau banii ăștia ca pentru un împrumut. Pentru că dacă îl imprumutam gratis, dar îi plateam eu contractul, așa cum voiau ei, trebuia să plătesc încă pe atât impozit la stat.
Să vedem acum, el are cam 60.000 pe luna (salariu) și patronul vrea să-l dea. Am vorbit cu un impresar.
Vrea să-l dea și pe Prepeliță, dar nu mă interesează. Doar pe Keșeru îl vreau, dar nu vreau să platesc impozit. Să-l țină bulgarii încă un sezon sub contract, dar să ni-l împrumute nouă„, a declarat Becali la Digi Sport.
28 de goluri și 9 pase decisive a reușit Keșeru în tricoul Stelei, în 48 de meciuri jucate, în toate competițiile
2,4 milioane de euro a încasat Steaua pentru Keșeru, în februarie 2015, când atacantul s-a transferat la Al-Gharafa, în Qatar