Transferul care aduce pacea la Ploiești. Petrolul, gata să bată palma cu un deținător al Cupei Braziliei. El este omul care îl face uitat pe Hamza

Redactor:
Robert ZANFIR
Transferul care aduce pacea la Ploiești. Petrolul, gata să bată palma cu un deținător al Cupei Braziliei. El este omul care îl face uitat pe Hamza
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rămasă fără Hamza, Petrolul ar putea bate palma cu brazilianul Marcio de Souza Gregório Júnior – Marcinho. Mijlocașul ofensiv aparține de ȚSKA Sofia și va rămâne liber de contract în vară.

Aflată în cursa pentru titlu, Petrolul Ploiești s-a întărit în această iarnă prin aducerile lui Mutu și Zicu. „Lupii” i-au pierdut însă pe Dore, Benga, dar și pe idolul de pe „Ilie Oană”, Hamza. Cei trei au semnat cu bulgarii de la Botev Plovdiv. Deși emulația creată de transferul lui Mutu a fost una extraordinară, fanii au luat foc după plecarea golgheterului Hamza. Petrolul este gata să bată palma pentru aducerea unui nou jucător cu profil ofensiv, care ar rezolva problemele din atac.

Cosmin Contra a declarat în mai multe rânduri, înaintea plecării lui Hamza, că în cazul în care tunisianul va pleca, va încerca aducerea unui nou jucător cu cifre. Ținta Petrolului pare a fi Marcinho, așa cum anunță stiridesport.ro.

Brazilianul de 27 de ani a fost propus șefilor de la Petrolul de către Priso, care a fost coleg în Bulgaria cu fostul câștigator al Cupei Braziliei. Sursa citată anunță că transferul are mari șanse să fie parafat, cu atât mai mult cu cât bulgarii nu ar vrea să îl piarda liber de contract. În plus, echipa din Sofia are mare nevoie de bani pentru a perfecta două noi transferuri.

„Dacă va pleca Hamza, sigur vom aduce un alt atacant. Avem câteva piste, sunt jucători pe care îi urmărim tot timpul. Sunt jucători greu de adus în această perioadă de iarnă, dar vom încerca să aducem  un jucător cu cifre foarte bune, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. E greu să iei acum un atacant din campionatul României, care să ne ajute în îndeplinirea obiectivelor. Sper să fim inspirați în alegerea noastră”, a declarat recent Contra.

  • 6 goluri în 26 de meciuri are Marcinho pentru ȚSKA Sofia în acest sezon
  • 1,2 milioane de euro este cota lui Marcinho pe transfermarkt
  • Corinthians, Botafogo și Bragantino sunt câteva echipe pe la care a trecut brazilianul
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×