Chiar înaintea meciului decisiv cu U Cluj, Dinamo a primit vestea că va încasa o sumă importantă de bani din transferul lui Plamen Iliev la Hermannstadt.
Returul barajului de promovare / menținere în Liga 1 va avea loc duminică, 29 mai. Dinamo și U Cluj se vor întâlni pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, de la ora 21:00. În tur, ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0.
Plamen Iliev, portarul bulgar în vârstă de 30 de ani, a plecat de la Dinamo, în luna februarie a acestui an, la Hermannstadt, echipă alături de care a promovat acum în Liga 1.
Mai puțin știută a fost, însă, clauza din contractul portarului. Potrivit Fanatik, Hermannstadt s-a angajat să achite către Dinamo o clauză de 50 de mii de euro în contextul transferului lui Plamen Iliev dacă echipa reușește să promoveze în Liga 1, ceea ce s-a și întâmplat.
Acum, Dinamo așteaptă banii de la gruparea din Sibiu.
Plamen Iliev a pus umărul la promovarea directă a lui Hermannstadt în prima ligă. Acesta a evoluat în zece partide pentru echipa antrenată de către Marius Măldărășanu, în acest sezon din Liga 2, în cele trei luni petrecute la Sibiu.
„Dacă Dinamo retrogradează, se dublează bugetul de cheltuieli. Va fi o nenorocire! Ai mai multe deplasări departe. Mai ai și planul de reorganizare. Va fi o situație foarte grea. La asta să se gândească. Nu trebuie să se lege de numele lor o eventuală retrogradare și de distrugerea acestui club. Vor fi consecințe incredibil de grele”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER