Jeremy Bokila este cel mai curtat jucător din Liga 1. Evoluțiile excelente din Liga 1 și Cupa României l-au propulsat pe atacantul Petrolului în atenția mai multor grupări, atât din România cât și din străinătate. Steaua și CFR au renunțat rapid la achiziționarea lui Bokila după ce au aflat prețul pe care Petrolul în cere pentru jucător. Din străinătate, FK Krasnodar a făcut singura ofertă scrisă. Rușii sunt gata să dea 1,5 milioane de euro pentru transferul atacantului.
Alte echipe interesate de Bokila sunt Legia Varșovia, Sampdoria sau Sassuolo. Ultima echipă care și-a manifestat interesul pentru jucător este Bologna. Locul 13 în ultima ediție a Seriei A, Bologna este în căutarea unui atacant. Tuttomercato scrie că Roberto Zanzi, managerul general al echipei, îl monitorizează pe jucătorul care a marcat 16 goluri în ultima ediție a Ligii 1.
Transferul în Serie A l-ar putea propulsa pe congolez în vizorul marilor echipe din Italia. Cel mai recent exemplu este cel al lui Thereau, jucător la Chievo și aflat acum pe lista lui AC Milan.
„Avem oferte, sunt câteva cluburi interesate de el. Am discutat deja, urmează să mai negociem zilele viitoare. Vorbim doar despre cluburi din străinătate”, a spus Dan Capră, oficial al Petrolului.
3 milioane de euro este prețul stabilit de Petrolul pentru Bokila
16 goluri a înscris Bokila în cele 31 de partide pe care le-a disputat în Liga I
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER