Transferul cu care Gigi Becali își betonează echipa în lupta pentru titlu cu CFR! O sumă de bani + Iulian Cristea pentru „Tancul slovac” de la Sepsi | EXCLUSIV
După multă vreme Gigi Becali și-a dat seama că FCSB are nevoie neapărată de un fundaș central puternic alături de Vinicius, care nu poate fi scos din echipă în acest moment.
Cum Andrei Miron și Iulian Cristea au evoluții inconstante, patronul de la FCSB s-a orientat și vrea să aducă un fundaș central străin de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Gigi Becali îl vrea pe Branislav Ninaj
Gigi Becali pregătește perioada de transferuri din această iarnă, iar primul pe listă este slovacul Branislav Ninaj de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Formația covăsneană a aflat de interesul lui FCSB pentru fundașul său central.
Varianta cu care Gigi Becali merge la negocierile cu Sepsi e reprezentată de o sumă de bani, între 100.000 și 200.000 de euro, și un jucător la schimb. Primul pe listă ar fi Iulian Cristea, în contextul în care acestuia i s-a mai propus o dată să plece tot într-un schimb de jucător. Mai ales, că Iulian Cristea nu mai e în grațiile lui Becali încă de când la echipă antrenor era Edward Iordănescu.
Gigi Becali l-a mai vrut pe Branislav Ninaj și în vară, însă la momentul respectiv Sepsi a cerut în schimbul fundașului nu mai puțin de un milion de euro, iar patronul FCSB a decis să stopeze negocierile.
După picajul din ultima vreme al covăsnenilor și prețujl fotbalistului în vârstă de 27 de ani a căzut și a ajuns undeva la 600.000 de euro. Astfel, Gigi Becali e dispus să-l dea la schimb pe Iulian Cristea și o sumă de bani între 100.000 și 200.000 de euro.