„Transferul e făcut când pleacă avionul cu Ropotan la bord!”

Telenovela Roptan la Dinamo Moscova continuă. Mutarea nu este perfectată din cauza neînțelegerilor privind plata TVA-ului. Acționarul lui Dinamo, Vasile Turcu, spune că mijlocașul va fi sigur jucătorul rușilor numai atunci când Ropotan va decola spre Moscova.

Mirajul Ligii Campionilor îl atrage ca un magnet pe Turcu, oficialul "roș-albilor" spunând că accederea la "masa bogaților" ar fi un vis devenit realitate.

"Până nu veți vedea avionul decolând cu Ropotan la bord, transferul nu e realizat. Cea mai mare dorință a mea e să ajungă Dinamo în Liga Campionilor. Eu mi-am încărcat bateriile. M-am bronzat, am devenit negru ca un indian. Acum nu mai trebuie decât să luăm campionatul și să ne împlinim un vis", a spus Turcu pentru cancan.

 

 

 

Publicat: 07 01. 2009, 11:54
Actualizat: 07 01. 2009, 12:27