Transferul lui Bănel, în pericol?** „Va fi un plus pentru noi dacă rămâne!” Condiția ca Tătărușanu să plece
Mult așteptata plecare a lui Bănel Nicoliță de la Steaua s-ar
putea să nu se mai producă. ProSport a anunțat că turcii de la
Samsunspor au oferit 600.000 de euro, cu o sută de mii sub
pretențiile lui Gigi Becali și așteaptă un răspuns.
Narcis Răducan a confirmat aceste discuții, dar spune că deocamdată
nu este nimic finalizat și s-ar putea ca jucătorul să rămână în
continuare la Steaua.
„Legat de Bănel sunt niște discuții între mai mulți impresari și
domnul Becali. Sunt discuții cu unele cluburi din Franța, cu
Samsunspor din Turcia. Dacă clubul respectiv va
plăti și va ajunge la o înțelegere cu Steaua, va pleca. Dar va fi
un plus pentru noi, dacă Bănel va rămâne. El este un exemplu pentru
toată lumea. Dacă în cantonament unii se mai opreau, Bănel
niciodată, pe el nu-l doare niciodată
nimic„ a spus Narcis Răducan la Sport.ro
Directorul sportiv al roș-albaștrilor a spus și condiția în care
Tătărușanu poate părăsi Steaua.
„Pentru Tătărușanu trebuie să fie o ofertă foarte
bună, pentru că este și căpitanul echipei, are și
calități. E cel mai important portar din Liga I,
alături de Pantilimon.”, a mai declarat directorul sportiv
al Stelei.