Campioana continuă campania de achiziții. După ce s-au înțeles cu Luchin, steliștii negociază cu Hamza (28 de ani), un vârf de careu capabil să înscrie într-un ritm constant, dar nu uită nici de cea mai mare problemă: mijlocul terenului. Plecările lui Bourceanu și Pintilii au lăsat Steaua descoperită în acea zonă și, chiar dacă în rezultatele de până acum nu s-a simțit acest lucru, echipa suferă, adversarii reușind să aducă mult mai repede balonul în fața porții lui Arlauskis.
Singura variantă confirmată de oficialii din Ghencea pentru un posibil transfer în centrul liniei mediene a fost olandezul Breeveld, de mai bine de două săptămâni Steaua și Pandurii discutând asupra condițiilor financiare în care se va perfecta mutarea. Deși, la un moment dat, se părea că tratativele trenează, există premisele să se ajungă la un acord în perioada următoare, lucru confirmat de președintele gorjenilor, Eugen Pârvulescu.
„Clubul a stabilit prețul lui Breeveld, urmează ca Steaua, dacă e de acord cu suma respectivă, să îl achiziționeze. Dacă vor plăti cât cerem noi, se va face transferul. Nu e prea mare diferența între cerere și ofertă. Eu zic că sunt șanse să se realizeze. Se dorește ca și în ceea ce îl privește pe Breeveld să păstrăm un procent dintr-un eventual transfer ulterior, cum a fost și în cazul lui Pintilii. Probabil 20%„, a spus Pârvulescu la Sport.ro.
27 de ani are Breeveld, fotbalist care de miercurea trecută a revenit la antrenamentele echipei după o accidentare care l-a împiedicat să evolueze în prima etapă, la Craiova. Duminică, mijlocașul a fost integralist în Pandurii – CFR 0-0
2 goluri în 26 de meciuri pentru Pandurii a reușit mijlocașul olandez cu origini surinameze
Breeveld se află de 4 ani în România, unde s-a adaptat excelent. Jiul Petroșani a fost prima echipă la care a fost legitimat în țara noastră și, după numai 15 meciuri și 4 goluri în liga a IV-a, el a fost remarcat de prim-divizionara Gaz Metan Mediaș, formație la care a debutat în Liga 1. Cu ardelenii, Breeveld a ajuns până în play-off-ul Europa League, el marcând și singurul gol al medieșenilor împotriva echipei FK Austria Viena, în 2011. În 2013, fotbalistul l-a urmat pe Cristi Pustai la Pandurii, unde a evoluat în preliminariile și în grupele Europa League (11 meciuri, toate ca titular. A marcat și un gol).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER