Primul transfer al lui Dinamo din această vară se mai amână. Venirea lui Srdjan Luchin are șanse mici să se mai oficializeze în această săptămână, iar toată afacerea a fost amânată din cauză că în urmă cu opt zile și fundașul a fost pus sub sechestru de Fisc, după ce scăpase din vederea reprezentanților Ministerului de Finanțe până pe 14 iulie.
Oficialii lui Dinamo au așteptat nerăbdători ziua de ieri. Era data la care șefii „câinilor” urmau să aibă o întâlnire cu Cristea Opria, impresarul lui Srdjan Luchin, jucătorul considerat de roș-albi ideal pentru a întări flancul drept al apărării. Întrevederea dintre cele două părți a avut loc, dar mesajul agentului i-a enervat pe dinamoviști. Aceștia au aflat că, momentan, transferul lui Luchin nu mai poate fi efectuat din cauză că, pe 14 iulie 2011, fundașul a fost pus și el sub sechestru de ANAF. „Dinamo încă îl vrea pe Srdjan, dar momentan acesta nu poate fi transferat, pentru că este pus sub sechestru de ANAF”, a spus ieri, pentru ProSport, Opria.
Rezolvă Bourceanu situația azi? Aflați într-o situație ingrată, timișorenii caută rapid o ieșire din impas. Cea mai simplă variantă ar fi efectuarea transferului la Steaua al lui Bourceanu. Poli e aproape înțeleasă cu roș-albaștrii pentru suma de transfer, care ar acoperi aproape în totalitate datoria violeților către stat. Astfel, dacă afacerea s-ar perfecta, ANAF ar ridica imediat sechestrul pus pe ceilalți jucători, odată ce banii de la Steaua ar intra în cont. Un alt fotbalist care ar putea pleca în cel mai scurt timp este Costel Pantilimon, care ieri a plecat din România, însoțit de Gheorghe Chivorchian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER