Suma de 15 milioane de euro plus TVA cerută Interului de finanțatorul Stelei, Gigi Becali, pentru Mirel Rădoi ar putea împiedica transferul căpitanului "roș-albaștrilor" la formația din Milano! Cotidianul italian "Corriere dello Sport" informează că italienii s-ar putea orienta spre fundașul lui Feyenoord, Ron Vlaar, sau spre cel al lui FC Porto, Bruno Alves, mult mai accesibili ca preț decât internaționalul român.
Din cauza problemelor din defensivă pe care le are antrenorul portughez Jose Mourinho, Inter își dorește să achiziționeze neapărat un fundaș central. Campioana Italiei se află în tratative și cu mijlocașul argentinian Cristian Ledesma, a cărui plecare de la Lazio, așa cum a anunțat cotidianul ProSport, este iminentă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER