„Transferul” lui Reghe! Se plafonase, dar cota i-a explodat în ultimul an! Cum a câștigat Steaua un jucător de 3 milioane €

Așa cum ProSport a scris în ediția tipărită de astăzi pauza de iarnă i-ar putea aduce un transfer în străinătate stelistului Iasmin Latovlevici, jucătorul de bandă stângă reușind să atragă în ultimul an atenția mai multor cluburi din Europa.

Ajuns la Steaua în vara lui 2010, contra sumei de 600.000 de euro, după patru sezoane petrecute la Poli Timișoara, traseul lui „Lato” în tricoul roș-albastru nu a fost întotdeauna unul ascendent.

Deși nu a avut probleme în lupta pentru titularizare, indiferent cu cine a fost adversar pe post, prestațiile fundașului de 27 de ani nu au avut darul să impresioneze și acesta nu a strălucit cu adevărat în primele două sezoane petrecute în Ghencea.


În 2012, cu puțin timp înainte ca Laurențiu Reghecampf să preia funcția de antrenor principal al Stelei, cota fundașului stânga suferea un declin, de la 1.5 milioane de euro, la 1.3 milioane de euro.

Totul s-a schimbat însă după venirea actualui tehnician, când cota lui Latovlevici a explodat pur și simplu, grație rezultatelor excelente și a meciurilor bune făcute de fundaș în special în Europa League. Lato a fost aproape perfect în meciurile cu Ajax și Chelsea, din sezonul trecut.

Acum, Latovlevici e cotat la 3 milioane de euro și pentru el pare momentul perfect pentru un transfer în străinătate. Ajuns în vârf de formă la Steaua, acesta pare să aibă nevoie de o nouă provocare.

Creșterea evidentă a lui Latovlevici din sezonul trecut a fost remarcată și de Reghecampf, care a ținut să-l laude public pentru plusurile arătate: „Lato (n.r. Iasmin Latovlevici), pentru noi este jucătorul care a crescut enorm. Mai ales din punct de vedere fizic. Împinge jocul extrem de mult, este un alt jucător față de acum cinci, șase luni

3 milioane de euro valorează acum Latovlevici, conform Tranfermarkt

La 1.3 milioane de euro era cotat fundașul Stelei, în momentul în care echipa a fost preluată de Reghe

Publicat: 17 10. 2013, 14:35
Actualizat: 17 10. 2013, 15:06