Transferul lui Rusescu a picat. Becali a anunțat că a rămas impresionat de alt atacant: „Este cel mai tare!”

Raul Rusescu nu va reveni la FCSB în această iarnă, ultimele zile fiind decisive pentru soarta atacantului de 29 de ani, dar și pentru Cristi Tănase. În urma evoluțiilor bune din cantonamentul din Belek al FCSB, Denis Alibec a reintrat în grațiile lui Gigi Becali, iar acesta a anunțat că nu mai are nevoie de Rusescu.  

Finanțatorul FCSB-ului a așteptat în aceste zile un răspuns din partea lui Rusescu, fotbalist aflat sub contract cu Osmanlispor, dar pe serviciile căruia antrenorul turcilor nu se mai bazează.

Becali a încercat să-i arunce colacul de salvare, dar mutarea a picat. Finanțatorul vicecampioanei a anunțat că l-a redescoperit pe Alibec: „La Rusescu am renunțat. Dacă am văzut că Alibec e primul la antrenamente, la teste, și este cel mai tare, pentru ce să mai iau atacant? Dacă Alibec e numărul unu la antrenamente, pentru ce îmi mai trebuie atacant?”, a declarat Becali pentru PRO X. 

Publicat: 14 01. 2018, 20:10
Actualizat: 14 01. 2018, 20:11