Prioritatea numărul unu a Stelei pentru perioada de transferuri din vară este găsirea unui atacant cu cifre, pentru a rezolva seceta din atac, atunci când Rusescu nu este în cea mai bună formă. Golgheterul roș-albaștrilor a avut un start de 2013 mai degrabă modest (a înscris doar trei goluri), iar acest lucru s-a făcut simțit, dacă nu din punct de vedere al rezultatelor, măcar la nivel estetic (dacă în Liga 1, Steaua poate compensa lipsa unui atacant veritabil, adversarele fiind la un nivel modest, în Europa s-a văzut cât de mult cântărește absența unui vârf pur-sânge).
În următoarele două săptămâni, oficialii din Ghencea, care au monitorizat în ultima perioadă mai mulți jucători de profil ofensiv, îi vor prezenta lui Becali lista scurtă, urmând ca acesta să demareze tratativele pentru achiziționarea vârfului dorit, anunță managerul.
De menționat că Tamuz, Galvan, Taleb Twatiha sau Amasha au fost jucătorii urmăriți de manager „pe viu”, dar există semnale și din Portugalia privind o posibilă mutare. De asemenea, varianta Keșeru nu a fost abandonată total, în timp ce opțiunile Mutu sau Marica rămân la stadiu de „proiect”, cu șanse infime de realizare.
„În ultima lună, în fiecare weekend, am fost și am văzut jucători, lista se reduce după fiecare săptămâna. Cred că în două săptămâni vor fi gata propunerile pentru un atacant pe care îl va alege patronul, ceea ce mi se pare foarte normal„, a spus managerul Stelei la Dolce Sport.
Pericol de „implozie”?
Steaua are nevoie de „sânge proaspăt”, nu doar pentru întărirea propriu-zisă a echipei, ci și ca urmare a faptului că roș-albaștrii se pot plafona, crede oficialul Astrei, Dinu Gheorghe. După un sezon atât de reușit, e greu să te lupți pe toate fronturile cu aceiași jucători, consideră numărul unu al giurgiuvenilor.
„Este greu pentru Reghecampf să își mai motiveze jucătorii, sunt deja campioni. Steaua este în pericol de implozie în momentul de față. Așa văd eu din afară, nu vreau să dezvolt„, a spus Dinu Gheorghe pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER