Gică Hagi va investi 2.5 milioane de euro într-un hotel pentru jucători aflat în incinta bazei sportive de la Ovidiu. Banii provin din tranzacția încheiată cu Gigi Becali, în urma căreia finanțatorul FCSB a răscumpărat procentul de 20% pe care Viitorul îl avea pentru patru fotbaliști.
Inițial, Dragoș Nedelcu, Romario Benzar, Florin Tănase și Florinel Coman l-au costat pe Becali aproape 4.5 milioane de euro. În cele din urmă, finanțatorul FCSB a răscumpărat și procentele pe care Viitorul le avea asupra celor patru fotbaliști în schimbul sumei de 2.5 milioane de euro.
Președintele Viitorului, Cristain Bivolaru, a afirmat că banii vor fi investiți în hotelul pentru jucători din incinta complexului sportiv din Ovidiu: „Gică nu vrea să se oprească din punct de vedere al infrastructurii. Avem de terminat o clădire în care vor sta cei 80 de copii care acum stau la hotel, în Constanța. În plus, trebuie făcute și birourile”, a declarat Cristi Bivolaru la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER